Autoare a 12 volume de scrieri în versuri și în proză, Viorica Popescu, din perspectiva vârstei mature, privește existența și creația cu ochii înțelepciunii și ai prețuirii a tot ceea ce înseamnă dar divin.
Azurul poemelor sale din volumul ultim „Ecou de azur" – cuprinde o scânteie de viață adevărată, asupra căreia poeta meditează răscolind sensurile cuvintelor ce definesc misterul și adevărul dinspre un„a fi" ca început și sfârșit. Întreg volumul de poeme „Ecou de azur" pare a fi un puzzle greu de descifrat, deoarece temele abordate alternează neașteptat și surprinzător într-o ne/ordine cuceritoare, introspectând frumosul, iubirea, bucuria, timpul, existența umană, în raport cu divinitatea, natura, actul creației în sine, ca dar, acceptare și optimism robust în fața implacabilului dat. (Niculina Apostol) Fragment: “MODEL DE IUBIRE Livada/copacii Sunt modelul ființei Total îndreptățite Să-și împlinească Multiple cerințe Când sunt mici Te fac să-i ocrotești Să speri, să-i iubești Apoi întoarnă iubirea, visarea În sărut înfiorat de frunze Și-n vise de mai Înflorite în noapte Întind brațe-ramuri Să învețe zborul Prin doruri Păcălesc timpu și-i pun Inel de logodnă Chiar în trupul lor de inele Și nici chiar după moarte Nu sunt învinși Crengile în cruce Fruntea-n țărână Sunt tot simboluri - De înțelepciune”
