Sudarea metalelor și în special sudarea cu arc electric este o activitate de necesitate desfășurată ocazional în multe dintre gospodării. Procurarea unui aparat de sudură nu a fost niciodată prohibitiva din cauza prețului și la fel se întâmplă și astăzi.
Calitatea sudurilor depinde de cele mai multe ori de experiența sudorului amator. Învățând din greșeli, el reușește pe baza experimentului să-și perfecționeze activitatea.
Cartea pe care v-o oferim are drept țintă tocmai scurtarea acestei perioade de pionierat.
Lipirea metalelor este și ea o activitate ce are la bază multe cunoștințe teoretice și practice ce nu pot fi neglijate.
Fragment din cartea "Sudarea și lipirea metalelor " de Fl.M. Vâlceanu
"Cleștele pentru prins electrozii este clește metalic cu arc de strângere în care se introduce baza electrodului (de regulă neacoperită cu pasta). De cele mai multe ori cleștele prezintă trei canale de așezare a electrodului: perpendicular pe clește, la 45° în față și la 45°, înapoi . Mânerul cleștelui are un înveliș electroizolator. În timpul lucrului vom avea grijă ca electrodul să fie înlocuit exact în momentul potrivit pentru a proteja cleștele să nu atingă direct metalul de sudat.
Cleștele de masă este tot un clește metalic cu arc de strângere care se va prinde într-o zonă a pieselor metalice ce urmează a fi sudate fără să deranjeze procesul de sudură (m afara liniei de îmbinare). Va fi protejat de rugină și necesită o verificare și curățare periodică. Prinderea cleștelui de masă de obiectele mecanice trebuie să asigure un contact electric perfect pentru a evita descărcările electrice în punctul de prindere. Acestea pot provoca deteriorări ale zimților de prindere.
Masca de sudură. Are rolul de a proteja față de arsuri. De obicei sunt confecționate din carton tare și un geam închis la culoare prin care în condiții normale nu se vede nimic. Există tipuri de măști care trebuie ținute cu o mână în timpul lucrului dar și tipuri ce se pot așeza pe cap ridicând și coborând o vizetă protectoare. Se mai folosesc și ochelari de sudură dar aceștia nu asigură protecția fetei. În condiții cu totul excepționale se mai pot folosi și ochelari de soare sau de vedere cu lentile plexi. Măsuri de siguranță în timpul sudării cu arc electric
Conexiunile electrice în timpul sudării cu arc electric;
— Asigurați legătura la pământ a pieselor ce pot intra sub tensiune electrică;
— Țineți cilindrii cu acetilenă și oxigen departe de locul de sudură;
— Niciun fel de alt material infiamabil nu va exista în zonă;
— Radiațiile accidentale care au afectat ochii provoacă o conjunctivită care în mod normal ar trebui să dispară după 48 ore. Altfel, mergeți la medic;
— Verificați periodic legăturile electrice;
— Scoateți de sub tensiune atunci când aparatul de sudură scoate fum. Nu aruncați în niciun caz apă."
