Da, dragi prieteni, am trecut împreună de 1.000 de pagini de revistă! 1.000 de pagini de leacuri și remedii, de rețete mănăstirești, de interviuri duhovnicești, de sfaturi medicale avizate, de călătorii în cele mai atrăgătoare locuri – încărcate de sfințenie și frumusețe.
și suntem abia la început! De aceea vă propunem să continuăm călătoriile de descoperire a sănătății și a sfințeniei (ele merg mâna în mână) la mănăstirile ortodoxe. Luna august este, așa cum știți, luna Maicii Domnului. Multe mănăstiri au hramul Adormirea Maicii Domnului, iar la unele sunt pelerinaje faimoase (Nicula, Putna, Rohia etc.), unde românii vin cu milioanele. Ce căută acolo, în toiul verii și în plin sezon al concediilor, acei oameni? Liniște, rugăciune, speranța, dar și… sănătate. Da, ați citit bine. Mulți vin și se roagă la Măicuța Domnului pentru sănătatea lor sau a celor dragi. Sănătatea pierdută este o mare durere, o permanentă luptă cu tine însuți, lupta în care ceilalți sunt victime colaterale. Practic, cu un om bolnav suferă toată casa, toată familia. Ei bine, această sănătate, această stare de echilibru sufletesc și trupesc o caută pelerinii de la mănăstiri. și mulți o găsesc! Dumnezeu se uită la inima lor, la viața lor și a celor din jur. Așadar, nu ajunge doar să punem la macerat plantele de leac, nu este de ajuns să urmărim cu strictețe pașii remediilor naturiste, să luăm exact numărul de picături sau decoctul să fie conform cu rețeta de preparare… Trebuie să ne îngrijim, în egală măsură, de suflet și de relația noastră cu Dumnezeu. La El sunt vindecările și tămăduirile, la El sunt cheile bunăstării noastre sufletești și trupești. Pe de altă parte, vorba unui călugăr: „Taică, omul își sapă mormântul cu dinții.” Ce vrea să spună asta? Că omul însuși poate fi dușmanul propriei lui sănătăți, iar cu acest lucru nici măcar Dumnezeu nu Se poate lupta, căci ne-a făcut și ne-a lăsat liberi. Așadar, trebuie căutat echilibrul în tot ceea ce facem: când ne rugăm, când mâncăm, când ne îngrijim trupul, când ne odihnim, când lucram, când vorbim. și, desigur, când (și ce!) citim. Iar aici revista pe care o țineți în mână vă este cel mai bun și fidel aliat. Fiți siguri de asta! Articole asociate: Leacurile cu fân calmează și revigorează Văratecul Sfântului Iosif Rozmarinul stimulează memoria și activează circulația sângelui Zmeură, deliciu și „medicament”
