Cu Matizu' in Franta

    El, scriitorul, îți spune povestea sa. Te asigură de la prima pagină că, minus 1-2 procente, tot ceea ce vei citi este adevărat. Și adevărul te ispitește. Începi lectura și te prinde.
Citește tot rezumatul cărții Cu Matizu' in Franta... Atât de mult ca uiți la un moment dat că ești DOAR cititor, că nu ai fost, în adevăr niciodată, în satul B., că nu ai asistat la dramele Franței profunde, că nu l-ai cunoscut de fapt pe primarul D., că nu ai fost interpret pentru poliția franceză la interogatoriul unui presupus tâlhar roman. După primele pagini te-ai obișnuit atât de mult cu Matizul în Franța încât chiar nu mai contează dacă rezidezi în... spațiul carpato-danubiano-pontic sau te-ai mutat mai de curând sau mai demult în Canada, State, Africa de Sud, Australia sau în partea mai vestică a Europei. Vei vrea să continui o călătorie captivantă care pare să fie chiar a ta.      Fragment din volum:       “E o vreme câinoasă, un vânt rece care te pătrunde până la oase. Mă duc totuși cu Tudor la primul său antrenament de fotbal. Primul la Bourrou, căci l-am înscris la fotbal și la București.     În așteptarea antrenorului, inspectez terenul și clădirea aferentă. Deși nu au nimic spectaculos, impresionează prin calitatea „lucrului bine făcut". Examinez cu admirație sistemul de drenaj. (În general, aici, unde plouă mult, nu vezi nicăieri apa care să bălțească. Toate străzile au o curbură perfectă, astfel încât toată, toată apa de ploaie ajunge în rigolă. Deși spațiile verzi sunt evident uriașe, se utilizează la maximum pietrișul și piatra cubică, pentru a permite apei să impregneze lent solul, evitându-se astfel inundațiile. Nu vezi acea obsesie dementă de a asfalta și betona totul care există Ia București. Am auzit că în unele orașe franțuzești au fost construite rezervoare imense care preiau apă de ploaie pentru a o restitui lent mediului. De ce oare primarii din București nu învață din experiența altora?) Examinez plasa montată la exteriorul terenului. Este dintr-un material plastic rezistent. (La București se folosește numai plasa metalică. Când mingea o lovește, face un zgomot foarte neplăcut. În plus, nu rezistă la șocuri, se rupe mereu, se repară mereu.) Lângă clădirea cu vestiarul și dușurile, localnicii au avut grijă să monteze grătare metalice și robinete cu apă pentru curățatul pantofilor de sport după antrenament.     Constat că pe-aici, chiar dacă nu mai fac catedrale, oamenii și-au conservat reflexul de a construi, și chiar de a construi bine și trainic. Între timp românii au continuat să lupte. Nu mai lupta cu turcii, acum se luptă unii cu alții. Încă mai rău, s-au apucat să facă și o maimuțăreală de catedrală. „Catedrala mântuirii bugetului neamului'', cum foarte inspirat a spus cineva.     Sosește și antrenorul. Voi rămâne timp de o oră și jumătate tremurând de frig la marginea terenului fotbal. Exact ca la București." Citește mai puțin...