Textele poetice selectate de autorul antologiei din T. Arghezi, G. Bacovia, Al. Macedonski, D. Anghel, I. Minulescu, M. Demetriade, A. Moșoiu, I. Pillat, Șt. Petica, Al. Obedenaru, G. Donna, T. Demetrescu, Al.
T. Stamatiad, N. Davidescu sunt grupate în următoarele compartimente: Imaginarul simbolist și decadent. Teme și motive fin de siecle; „Stilul” poeziei decadente. Atitudini poetice, stări lăuntrice, mecanisme ale expresiei; Concepte, tehnici și procedee simboliste; Experimentul formal. Inovațiile prozodice. Volumul e însoțit de un studiu introductiv, de o notă asupra ediției și de succinte note bibliografice. Prefață, selecție a textelor, note biobibliografice, concepte operaționale și bibliografie de Adrian Ciubotaru
