Rezumat Marina Voica, drum spre legenda - Octavian Ursulescu

Cartea "Marina Voica, drum spre legenda", o apariție color de mare ținută, mă aduce în postura de a colabora a treia oară cu prestigioasă editură Pro Universitaria. Am descoperit aici profesioniști adevărați – Nicolae Cârstea, Dana Capiceru sau tehnoredactorul Liviu Crăciun, cărora le mulțumesc și datorită cărora am ales fără să ezit "famila Pro Universitaria".
Citește tot rezumatul cărții Marina Voica, drum spre legenda... Am îngrijit mai întâi volumul autobiografic al lui Cornel Constantiniu, : Zăpezile copilăriei", după care am rămas în această sferă a divertismentului, ce-mi este atât de familiară, lansând în acest an cartea proprie „Titus Munteanu, un lord al micului ecran”, dedicată regretatului meu coleg în atâtea emisiuni TV, spectacole, festivaluri. Iar cartea pe care o propun acum o are drept protagonistă pe o altă colaboratoare, aș putea spune, de-o viață, inegalabilă interpretă și compozitoare Marină Voica. O lansăm aniversându-i șase decenii de carieră fabuloasă, invitându-vă să o citiți ca pe un roman polițist, fiindcă găsiți în ea povești savuroase, aventuri, drame, detalii neștiute, fotografii inedite, plus descoperirea talentului de poetă și nuvelistă al artistei. Adăugând și cărțile biografice editate aici în trecut, dedicate lui Alexandru Jula și Jolt Kerestely, mă bucur că în curând vom putea umple un raft în orice librărie cu cărți închinate valorilor divertismentului românesc. Următorul proiect: "Școala vedetelor", celebra pro...universitate de talente unice! Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Marina Voica, drum spre legenda?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Marina Voica, drum spre legenda și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Marina Voica, drum spre legenda scrisă de Octavian Ursulescu. Marina Voica, drum spre legenda a apărut în anul 2018. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2018 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Marina Voica, drum spre legenda este editura PRO UNIVERSITARIA - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura PRO UNIVERSITARIA aici. Cartea Marina Voica, drum spre legenda face parte din categoria Biografii. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 364 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Marina Voica, drum spre legenda și, de asemenea, sperăm că autorul Octavian Ursulescu, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde