Avem o bucătărie veche fabuloasă, dar nu știm să o promovăm așa cum ar merita. Reinterpretarea nu înseamnă că mâncarea tradițională – așa cum ne este ea întipărită în minte – dispare. Nu, nu vorbim de a înlocui ceva cu altceva.
Ele pot conviețui liniștite împreună - Nico Lontras A fi Chef este o meserie și necesită cunoaștere de sine profundă, care se dezvoltă o dată cu vârsta și cu experiențele acumulate de-a lungul carierei. Imaginea de sine a unui Chef stă la baza respectului de sine, iar acesta din urmă este determinat în mare măsură de respectul acordat ingredientelor și disciplinei din bucătărie - Ciprian Nicolescu În arta culinară, cheia succesului se află în pasiunea pentru ce prepari, iar bucuria celor care degustă acel preparat este dovada că mi-am îndeplinit misiunea cu bine. Meseria de bucătar îți oferă mereu șansa de a descoperi locuri și oameni diferiți și interesanți, totul compunând un mare puzzle. - Rober Voicu Balansează aromele, calibrează ingredientele și asigură un contrast al texturilor, culorilor, etc. Toate acestea gustând mereu. Studiază trend-uri culinare, relaționează cu cei din industrie, participă la concursuri sau training-uri, încearcă idei noi, caută inspirație. Inovează, nu imită! - George Crăciun La întrebarea unui tânăr dacă este bine să se facă bucătar, răspund de fiecare dată cu „Nu”, să nu se facă.... dar glumesc. Este o meserie grea, dar foarte frumoasă. - Claudio Costea
