Textele poetice ale lui Vasile Romanciuc au ceva din rotunjimile, structurile ritmice, plinătatea expresivă și modestia textuală a proverbelor. În esență, aceste calități discursive adună lumii ceea ce numim poezie: deși lucrurile mari (parcă) s-au spus, deși strelicii inteligenței și-au încheiat rotațiile în jurul surselor de lumină, vine cineva (poetul) și le mai spune o dată, elegant, simplu, memorabil.
În acest sens, titlul de referință „Citirea proverbelor” nu era doar un joc al hazardului. Reluat, parafrastic, în acest volum antologic, el este îngemănat perfect cu o afirmație, în același gen aforistic: Toate întâmplările se prefac în cuvinte.
