Manuscrisul arestat

Manuscrisul arestat. Dragoste și moarte la Pelișor Cartea de față nu este din categoria demolarilor și nici a teribilismelor contemporane, care maculează destul de des spațiul editorial românesc actual.
Citește tot rezumatul cărții Manuscrisul arestat... Este o lucrare echilibrată și mătură, în care fundalul istoric este prezentat cititorilor în haină literară, adică prin mijlocirea imaginilor artistice. (...) Literații de talent nu au de respectat rigorile meseriei de istoric, dar au, în schimb, la indernania limbajul artistic, mult mai atrăgător decât textul arid al specialistului. Astfel, Alecu Ivan Ghilia "pictează" în această carte fresce istorice de maestru, utilizând amintiri personale (pentru anii 1960) și amintirile colective ale surselor istorice, scrise și orale (pentru anii 1918). În consecință, dacă am pune întrebarea "Așa vă place istoria?", răspunsul ar fi aproape invariabil "Da!", pentru că literatura istorică de aici este una autentică, ivită din talent literar verificat și din dragoste pentru trecut și pentru neamul acesta al nostru, românesc. lar Marea Unire merită din plin și asemenea evocări, care scot din uitare fapte importante și personalități de excepție, ornându-ne viață cu mitul de azi al "vârstei de aur", vârsta pe care au trăit-o și înaintașii noștri din plin, mai ales cei de la 1918, demni de a fi rostit adagiul antic "Et in Arcadia ego!". Alecu Ivan Ghilia ne conduce discret și convingător în Arcadia noastră, numită România Întregită, ghidată înțelept de regele încoronat la Alba lulia și unit cu pământul țării și cu etemitatea, la Pelișor și apoi la Curtea de Argeș. - Ioan Aurel POP Președintele Academiei Române Eu, Regele lov, după numele atribuit prin text inspirat, scris apăsat pe hârtie prin transgresarea suferințelor și probelor prin care Satan a căpătat învoire să-mi pună la încercare credință. Romancierul Adrian m-a asemuit cu biblicul Iov. Sărmanul Iov, a cărui fantasma m-a bântuit și pe mine, în multe fiind încercat și eu. Acum, încă o dată și încă o dată, prin acest tânăr scriitor străin, depărtat în timp, care nu m-a văzut, dar mă cunoaște, nu i-am vorbit, dar îmi vorbește, care mă iubește de parcă mi-ar fi fiu, sau nepot, prin suferințele mele legate de suferințele sărmanului Iov, blestematul și binecuvântatul. I-am vorbit încă o dată Atotputernicului: "Împărate al împăraților, Rege al Regilor, pe calea Ta am urmat și de la ea nu m-am abătut. Nu mă urgisi. Iartă-mi mie, păcătosul! Poruncile buzelor tale nu le-am călcat... Golita este viața și plin Infernul de suferința mea, fără acoperiș adâncul lipsei de Tine de lângă mine. Io, Regele vostru, bunicul după tatăl vostru, sau străbunicul, Regele Cel Loial, Întregitorul, urmând la slujirea Tronului marelui unchi, Înfăptuitorul, care mi-a fost Tutore și Magistru de pregătire întru slujire de Țară, urmându-l la Tron, cu râvnă și onoare, vechea credință și vechea patrie, să intru în nouă credință și nouă țară, în noua Patrie, limba română și Patria Romană. Eu, Regele Ferdinand, pe care Creatorul ceresc, ATO'TPUTERNICUL, prin părinții mei de trup și botez cristic, m-a numit Ferdinand Victor Albert Mainrad de Hohenzollern-Sigmaringen, după străvechimea blazonului stirpei noastre, ca fiu al principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, pretendent la tronul Spaniei, și al Infantei Antonia a Portugaliei, Principesa de Braganca-Saxa-Coburg-Gotha. Citește mai puțin...