Dacă ar fi să-ți reprezinți singurătatea printr-un obiect, care ar fi acela? Citind poemele lui Jean-Lorin Sterian, s-ar putea să-l regăsești – poate i l-ai dus chiar tu în garsonieră cunoscută sub numele de „lorgean theatre”.
Singur acasă 3 este un inventar de singurătăți, unele cauză, altele efect, fiecare cu gustul, mirosul și textura ei, fiecare cu mecanismul ei de separare-apropiere de ceilalți, fiecare cu motivația și cu absurdul propriu. În carte, singurătatea unește clubul berlinez Berghain, stabilopozii din Constanța și lacul Cișmigiu, covoarele pe care nu a călcat nimeni și plicurile de supă, sticluțele cu nisip din Sahara, frezele făcute în copilărie și herniile înghinale, zilele în care nu primești niciun mail și toate garsonierele lumii. Jean-Lorin Sterian scrie o poezie care „te vizează”, uneori calm ca după furie, alteori lucid ca înainte de tristețe, mereu senzorial și filmic. Există o singurătate care unește și o singurătate care desparte. Tu de ce parte a singurătății ești? Ce au în comun două bilete la Antipa, opt pietre culese din opt locuri diferite, un aragaz într-o garsonieră, un scaun lăsat afară în curte, o periuță uzată, o săbiuță gonflabilă, fiecare aparținând altcuiva? Legătura este singurătatea,
