Eu, cea de pe locul doi. Vol.1

Eu, cea de pe locul doi este inspirată dintr-o multitudine de surse și prezintă perspectiva personajului principal feminin referitor la identificarea pe locul doi în absolut orice aspect al vieții ei, negăsind puterea să depășească acesta condiție.
Citește tot rezumatul cărții Eu, cea de pe locul doi. Vol.1... Momentul culminant este acela al descoperirii faptului că și un sentiment atât de nobil precum iubirea, o poate plasa pe același loc, făcând-o să își defragmenteze, psihologic vorbind, personalitatea, astfel ajungând de nerecunoscut atât pentru cei apropiați cât și pentru societatea din care face parte. Pornind de la premisa că toți ne naștem inocenți și neatinși de defectele clasice ale societății, cartea urmărește povestea unei tinere ce cunoaște suferința la limitele ei cele mai acerbe, se redescoperă și decade moral prin intermediul unei aventuri pe care o are cu un bărbat însurat. Prin această poveste, încerc să urmăresc traseul psihic și nu numai al tinerei Amalia, ce învață pe parcurs că doar în ea va găsi puterea necesară să treacă de fiecare dată peste orice obstacol pe care i-l impune soarta. Această poveste este una clasică și de actualitate în același timp. Ea nu vrea să mulțumească publicul feminin cu oratorii motivaționale, nu vrea să judece pe nimeni, nu vrea să atragă atenția asupra infidelității ci vrea să expună din toate punctele de vedere, un caracter cât se poate de obișnuit al societății de zi cu zi care decade, se schimbă, învață sau nu din greșeli și într-un final ia decizii ce vor genera consecințe indiferent de situație. Cheia acestor consecințe este asumarea, ceea ce naște o bătălie interioară în Amalia creionată în carte la nivel semi-erotic și psihanalist.  Fragment din romanul "Eu, cea de pe locul doi" de Cezara Zamfir: "Mă așez la masă în fața lui și, privindu-l fix în ochi, îl întreb: - De ce ai vrut să mă vezi? Nu apucă să îmi răspundă. Se uită  îngrijorat spre apă ce fierbea și deodată sare ca ars. Pune 2 lingurițe   de cafea, în timp ce îl privesc parcă admirându-l. Mă ridic să îi dau cănițe și în acel moment mâinile noastre se ating. Pur și simplu am înghețat. Am îndrăznit doar să ridic ochii spre el și am observat aceeași nuanță misterioasă și caldă în ochii lui. Mă simțeam confortabil, dar trebuia să scap de momentul ăla penibil. Îmi retrag imediat mâinile și le așez pe masă, lângă cana cu zahăr. Din spatele meu vine el și toarnă cafeaua fierbinte, care scotea aburi asemenea dânsului frenetic, asemenea ceții ce se ridică după o noapte friguroasă. După ce așază ibricul la loc pe aragaz, se alătură mie la masă, privește puțin aburul gândindu-se parcă la ceva și apoi mă întreabă pe un ton curios: - Nu te interesează cum de știu unde stai? Privirea lui era în continuare fixată asupra cafelei în timp ce amesteca meticulos zahărul. Abia atunci am realizat că nici nu-mi trecuse prin minte să-l întreb așa ceva. Eram mult mai preocupată de ce voia să discute cu mine decât de cum mă găsise, dar pentru a-i face pe plac, am întrebat pe un ton autoritar: - Cum m-ai găsit? Cu un detectiv particular? Râde. Nici măcar nu se sinchisește să mă privească în ochi. În continuare amestecă în cafea, deși era clar că zahărul se topise deja. După câteva secunde exclamă: - De ce aș angaja un detectiv particular când am Facebook, care este gratis? - Ce vrei să zici cu asta? Știam că îi spusesem prenumele meu, dar chiar și așa, nu-mi știa numele de familie, cu atât mai puțin adresa de domiciliu. Devenisem curioasă de-a dreptul. - Câte fete cu numele tău crezi că au dat check-în la mine în pub?" Citește mai puțin...