Una dintre cele mai îndrăgite cărți publicate vreodată, volumul Aventurile lui Peter Iepurașul, de Beatrix Potter, spune povestea unui iepuraș neastâmpărat care este urmărit prin grădina domnului McGregor.
Textul poveștilor este integral și este însoțit de toate ilustrațiile originale. Peter este membru al unei familii de iepuri care mai are în componență trei fete și o doamnă iepure, mama lui Peter. Dar băiețelul familiei nu se asemăna cu surorile sale, care sunt cuminți și nu ies din cuvântul mamei. Dacă vă întrebați unde se află tatăl lui Peter, ei bine, aici povestea devine ceva mai tristă, deoarece acesta a fost capturat de domnul McGregor și a ajuns plăcinta. Chiar așa, a ajuns în farfuriile celor care dețin grădină cu legumele mult râvnite de iepurași. Deși în cunoștință de cauză, micuțul Peter nesocotește sfaturile mamei și se aventurează în grădina buclucasă, unde are parte de o urmărire ca-n filme. Cartea Aventurile lui Peter Iepurașul a înregistrat un succes enorm, aflându-se în topul celor mai bine vândute cărți din toate timpurile. Volumul a fost tradus în peste 35 de limbi și a fost vândute 45 de milioane de exemplare din toate edițiile cărții. Fragment din cartea pentru copii "Aventurile lui Peter Iepurașul" de Beatrix Potter: "Într-o dimineață, un iepuraș se așeză pe o limbă de nisip. Își ciuli urechile, ascultând tropoti-trop, tropoti-trapul unui ponei. O șaretă venea pe drum; era condusă de Domnul McGregor, alături de care stătea Doamna McGregor, purtând cea mai arătoasă bonetă. Îndată ce trecură, Iepurașul Benjamin se lasă să alunece direct în drum și porni, top-hop-top să-și viziteze rubedeniile care locuiau într-o pădurice, în spatele grădinii Domnului McGregor. În pădurice erau o mulțime de vizuini; în cea mai ordonată și mai nisipoasă dintre ele locuiau mătușa lui Benjamin și verișorii lui — Flopsy, Mopsy, Codița Pufoasă și Peter. Bătrâna Doamna Iepuraș era văduva; își câștigă traiul tricotând mănuși din blănița de iepure și mansoane (am cumpărat și eu odată o pereche dintr-un bazar). În plus, vindea mirodenii, ceai de rozmarin și tutun pentru iepuri (pe care noi îl numim lavandă). Micul Benjamin nu era foarte nerăbdător să-și vadă mătușa. O luă prin spatele bradului și fu cât pe-aci să cadă peste verișorul lui, Peter. Peter stătea de unul singur. Părea necăjit și era învelit într-o batistă de buzunar, roșie. - Peter, șopti micuțul Benjamin, unde-ți sunt hainele? - Le poartă sperietoarea de ciori din grădina Domnului McGregror, răspunse Peter și-i povesti toată istoria urmăririi prin grădină, când fusese nevoit să-și lăsă în urmă pantofii și hăinuța."
