Gorbaciov. Viata si epoca lui

Gorbaciov. Viața și epoca lui de William Taubman, laureat al premiului Pulitzer În 1985, când Mihail Gorbaciov a devenit conducătorul Uniunii Sovietice, aceasta era una dintre cele două supraputeri mondiale.
Citește tot rezumatul cărții Gorbaciov. Viata si epoca lui... Până în 1989, politicile sale liberale, perestroika și glasnostul, au transformat complet comunismul sovietic. Până în 1990, el, mai mult decât oricare altcineva, a pus capăt Războiului Rece, iar în 1991, după ce a scăpat ca prin urechile acului dintr-o tentativă de puci, Gorbaciov a prezidat fără să vrea prăbușirea Uniunii Sovietice pe care încercase s-o salveze. În cea dintâi biografie atotcuprinzătoare a ultimului conducător sovietic, William Taubman arată cum un fiu de țărani a devenit groparul sistemului sovietic, cum a urcat până în vârful unui sistem conceput să-i țină pe cei că el la nivelul de jos, cum a găsit interese comune cu ultraconservatorul președinte american Ronald Reagan și cum a îngăduit că URSS și imperiul său est-european să se dezintegreze, fără a utiliza forța pentru a le păstra. Pe tot parcursul cărții, Taubman zugrăvește multiplele fațete ale caracterului unic al lui Gorbaciov care, potrivit chiar cuvintelor lui, îl fac „greu de înțeles”. A fost el, oare, cu adevărat un conducător măreț sau a fost doborât, într-un final, de propriile carențe, precum și de forțele inflexibile cu care s-a confruntat?   Bazându-se pe interviuri cu Gorbaciov, pe transcrieri și documente din arhive rusești și pe interviuri cu asistenți și consilieri de la Kremlin, dar și cu lideri străini, portretul extrem de personal făcut de Taubman se extinde la căsătoria remarcabilă a lui Gorbaciov cu o femeie pe care a iubit-o profund. Nuanțată și pătrunzătoare, totuși necruțătoare și onestă, prezentarea această vastă are toată amplitudinea unui roman rus măreț.   William Taubman este profesor emerit de științe politice la Colegiul Amherst. Biografia lui despre Hrușciov, apărută în limba română la Editura Meteor Publishing, a câștigat Premiul Pulitzer și Național Book Critics Circle Award. El trăiește în Amherst, statul Massachusett. Fragment din cartea "Gorbaciov. Viața și epoca lui" de William Taubman: "- Evident că ne-am exprimat sprijinul pentru reunificarea Germaniei, ar fi zis, se pare, fostul prim-ministru britanic Edward Heath în 1989, pentru că știam că nu se va întâmpla niciodată. Însă acum "chestiunea germană" reapăruse. Avea oare RFG-ul să ceară cât mai curând unificarea? Aveau oare să i se alăture principalii săi aliați europeni, Franța și Marea Britanie, și Statele Unite? Iar într-un asemenea caz, cum ar fi reacționat Moscova? Secretarul de stat american James Baker era îngrijorat că "Gorbaciov nu va accepta schimbările din RDG". După ce plătise "un preț imens" pentru a-i învinge pe naziști și deoarece avea "400.000 de soldați de elită în RDG", Moscova dăduse clar de înțeles pe toată durata Războiului Rece că "nu va tolera amenințarea unei Germanii reînviate". Cancelarul Kohl se temea că mesajul pe care Gorbaciov i-l adresase pe 10 noiembrie era "o amenințare voalată". Pe 10 noiembrie, Mitterrand a afirmat: - Gorbaciov nu va accepta niciodată să se meargă mai departe pentru că, în caz contrar, va fi înlocuit de un militarist. Cât despre instigatorii la demonstrații în Berlin, potrivit lui Mitterrand, ei se "jucau cu războiul mondial, fără să știe ce fac". Astfel de temeri nu erau deloc exagerate. La scurt timp după căderea Zidului, Gorbaciov i-a spus lui Veaceslav Kocemasov, ambasadorul său în RDG: - Poporul nu ne va ierta niciodată dacă vom pierde RDG-ul. Mai târziu, în decembrie, i-a spus lui Mitterrand că dacă Germania ar fi unificată, "va urma un anunț scurt de numai două rânduri ca un mareșal mi-a preluat funcția". Dar între timp, în loc să-și dezvăluie propriile temeri, Gorbaciov a preferat să se "afișeze sigur pe sine" și să arate că "deținea în continuare controlul total asupra evenimentelor". Gorbaciov "trebuia să-i facă pe toți să creadă că nu se întâmplase nimic extraordinar", a continuat Graciov. De aceea l-a trimis pe consilierul său Vadim Zagladin să calmeze temerile vest-europene privind acțiunile militare sovietice în Berlinul de Est. De fapt, "la Kremlin domnea confuzia", nu există "nicio strategie pentru abordarea unor evenimente care nu erau altceva decât consecințele logice ale propriei politici a lui Gorbaciov". Potrivit spuselor lui Graciov, Șevardnadze și Cerneaev nu erau "nici sensibili, nici îndeajuns de competenți" pentru a comunica toate "complexitățile problemei germane", Zagladin n-a avut destulă "autoritate (sau tărie de caracter)" ca s-o facă, iar principalul expert în Germania al lui Gorbaciov, Valentin Falin, "nu avea acces zilnic la el". "Timp de cel puțin două luni după căderea Zidului", povestește Graciov, Gorbaciov n-a reușit să-și dea seama cât de repede se apropia reunificarea Germaniei. Conducătorii occidentali au contribuit la optimismul lui deplasat, părând mai ferm opuși unificării timpurii a Germaniei decât s-au dovedit în realitate. Ca de obicei, Margaret Thatcher i s-a adresat direct lui Gorbaciov la Moscova pe 23 septembrie, atât de direct, încât a cerut ca remarcile să nu-i fie consemnate în scris, deși Cerneaev le-a notat imediat după aceea. "Marea Britanie și Europa de Vest nu sunt interesate de unificarea Germaniei. Termenii din comunicatul NATO pot suna diferit, dar nu-i băgați în seamă. Noi nu dorim unificarea Germaniei care ar submina stabilitatea întregii situații intemaționale și ar putea duce la amenințări la adresa securității noastre."" Citește mai puțin...