Nu demult, în aula Academiei Române a avut loc o dezbatere internațională în centrul căreia se afla un scenariu de „if history”: ce va fi Europa peste cincizeci de ani? Au intrat în discuție, firește, datele geopolitice ale prezentului și cele ale unui trecut în care, acum alți cincizeci de ani, continentul nostru era împărțit în două blocuri opuse ideologic, economic, politic și militar.
Într-o ipoteză pe care am expus-o cu acel prilej și care îmi pare și verosimilă și atrăgătoare, Europa viitorului va fi din nou divizată după acest moment de iluzorie unitate. Absolut iluzorie pentru că Europa consumeristă a Apusului și Europa ideocratică a Răsăritului, sunt realități tangibile în fiecare zi, într-o comunitate unde zona monedei euro cunoaște o criză fără precedent - care merge până la amenințări de excludere a unor țări -, unde spațiul Schengen devine restrictiv pentru rațiuni aparent bine întemeiate și unde par a fi tot mai actuale cuvintele lui Paul Valery de acum aproape un secol: „Europa este, în realitate, o mică peninsulă a continentului asiatic”. - Răzvan Theodorescu
