Rezumat Dama unui interlop - Viorica Lupu

Adet, după o copilărie grea, cenușie și plină de suferință, alături de o mamă alcoolică, se maturizează mult prea repede fiind obligată de împrejurări să-i crească pe cei doi frați mai mici.
Citește tot rezumatul cărții Dama unui interlop... Este prinsă în timp ce transporta droguri și, ca să nu ajungă la închisoare, este nevoită să-i ajute pe polițiști pentru a-l prinde pe cel mai mai mare interlop din Londra. Infiltrată în casa lui Damian, că escortă, tânăra trebuie să găsească dovezi care să aducă pentru acesta o condamnare pe viață. Din acest moment, lucrurile se complică, iar cartea nu îi mai lăsa nicio cilpă de răgaz cititorului. Răsturnările de situații, personajele pestrițe și, mai ales, periculoase, setea de răzbunare, ambiția, dorința nestăpânită de putere o plasează pe Adet în fruntea celei mai mari rețele a traficului de droguri. Cunoaște decăderea, dar și succesul, încalcă reguli și principii, trădează și este trădată și nu se dă la o parte nici din fața morții. Adet lupta pentru Viață și pentru Iubire cu deznădejde, dar și cu speranța.   La final, cercul se închide și destinul se împlinește. Este Adet o eroină a răului sau a binelui? Cine este, de fapt, dama unui interlop?! Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Dama unui interlop?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Dama unui interlop și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Dama unui interlop scrisă de Viorica Lupu. Dama unui interlop a apărut în anul 2018. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2018 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Dama unui interlop este editura SMART PUBLISHING - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura SMART PUBLISHING aici. Cartea Dama unui interlop face parte din categoria Literatura Universala. Este o carte ușor de citit, are doar 154 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Dama unui interlop și, de asemenea, sperăm că autorul Viorica Lupu, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde