Comuniune

Roman finalist la National Book Critics Circle Award 2016 și la Goodreads Choice for Best Fiction • Cea mai bună carte a anului 2016 în publicațiile USA Today, Newsday, New York Times, Kirkus Reviews, Washington Post, San Francisco Chronicle, People, BookPage, New York Magazine • inclus în Top 10 de către Time Magazine Autoare de succes, deținătoarea unor prestigioase distincții (Orange Prize for Fiction șI PEN/Faulkner Award), Ann Patchett a cucerit publicul cititor prin romane ca Belcanto și Fascinație.
Citește tot rezumatul cărții Comuniune... Scriitoarea revine în forță cu un roman cu tenta autobiografică, Comuniune, o poveste lucidă și tandră ce urmărește de-a lungul deceniilor destinele a șase copii reuniți fără voie după divorțul părinților și reconfigurarea familiilor. Scris cu umor și compasiune în egală măsură, Comuniune vorbește despre profundele legături de iubire și loialitate care ne țin împreună. În clipa în care Bert Cousins o întâlnește pe Beverly Keating la petrecerea de botez a fiicei acesteia din urmă, cei doi se simt atrași unul de celălalt cu o forță căreia nu i se pot împotrivi. Iubirea ce se naște între ei, subminând căsniciile în care amândoi se afla deja, va duce la destrămarea acestora și întemeierea unei noi familii împreună cu cei șase copii cu vârste cuprinse între cinci și doisprezece ani. De-acum încolo, fetele lui Beverly, Caroline și Franny, și copiii lui Bert – Cal, Holly, Albie și Jeannette – vor pendula între două cămine. Acesta este, de fapt, punctul din care povestea pornește în forță, istorisită pe mai multe voci și din perspective diferite, fiecare dintre personaje deținând, pe rând, rolul principal și având posibilitatea de a-și desfaoura propria realitate. Patchett urmărește vreme de cincizeci de ani destinele celor șase copii ai celor două familii, interacțiunile dintre ei în momentele-cheie ale vieților lor și felul în care divorțul părinților și reconfigurarea familiilor le modelează parcursul și alegerile, trasând în tuse sigure profiluri psihologice veridice, de o mare subtilitate. Traducere și note de Rodica Ștefan Fragment din cartea "Comuniune" de Ann Patchett "Adevărul era că Bonnie obținuse deja un dans înainte de a-l recruta pe părintele Mike Jones, deși până la urmă nu fusese nici măcar jumătate de dans. Reușisese să-l smulgă câteva clipe pe harnicul Dick Spencer de lângă storcător, spunându-i că ar trebui să ia o pauză, ca și bărbaților care storc portocale li se aplică reglementările sindicale privind programul de muncă. Dick Spencer purta ochelari cu rame groase de baga, ce-l făceau să pară inteligent, cu mult mai inteligent decât Lomer, partenerul lui Fix, care nici n-o băgase în seamă, în ciuda faptului că de două ori se rezemase de el râzând. (Dick Spencer era inteligent. Mai era și atât de miop încât în două rânduri rămăsese aproape orb, după ce-i zburaseră ochelarii pe când se lupta cu un suspect. Gândul de a se lua la trântă cu un tip ce poate are asupra lui un pistol ori un cuțit pe care să nu-l vadă l-a făcut să se înscrie la liceul seral, apoi la facultatea de drept, apoi să fie admis cu brio în barou). Bonnie îl apucă pe Spencer de mână lipicioasă de suc și-l trase până la terasa din spate. Începură de îndată să danseze cu mișcări largi, lovindu-se de ceilalți musafiri. Cu brațele înlănțuite pe spatele lui, ea simți prin cămașă cât era de slab, dar, într-un mod fascinant, avea un soi de suplețe care putea să se înfășoare de două ori în jurul unei fete. Celălalt procuror adjunct, Cousins, era mai arătos, chiar frumos de-a binelea, dar tare încrezut, se vedea de la o poștă. În brațele ei, Dick Spencer era însă un scump." Citește mai puțin...