Rezumat Reinventarea - Jon Acuff

Reinventarea. Salvează ziua de luni, revitalizează-ți munca și nu te bloca niciodată Reinventarea / Do over de Jon Acuff este o carte care împrumuta puțin din caracterul autorului său: este simpatică.
Citește tot rezumatul cărții Reinventarea... O citești cu plăcere, pentru că este povestită cu har, unde mai pui că te învață niște trucuri care îți vor fi utile nu numai în carieră, ci și în viață în general. Iar dacă nu te bate gândul să faci nicio schimbare în carieră prea curând, cu siguranță că, în viața fiecăruia dintre noi este, oricând, loc de mai bine. Trăim pentru zilele de weekend fiindcă am acceptat că zilele săptămânii sunt echivalente cu moartea visurilor noastre. Jon Acuff este autorul a cinci cărți, este un bine-cunoscut speaker, iar blogurile sale au fost citite de milioane de fani până în prezent. De mai bine de 20 de ani este consilier pentru branduri cunoscute precum: Home Depot, Bose, Staples sau AutoTrader.com. Jon Acuff declară că i-a luat 16 ani să scrie Reinventarea. În acest timp, a schimbat multe joburi, și mai bune și mai rele, a renunțat la jobul său de vis, și-a creat propriul start-up și l-a condus spre faliment, s-a angajat, a fost concediat, ș.a. Cu toate acestea, nu a simțit nicio clipă ca pierde controlul, ba dimpotrivă. Asta pentru că a înțeles că trebuie să își construiască o carieră, nu să își găsească un job… Munca nu trebuie să fie o închisoare fără grații în care suntem nefericiți și servim voluntar până la eliberarea condiționată a pensionarii. Dimpotrivă, munca poate fi grozavă. Munca poate fi minunată. Dacă salvăm ziua de luni. Dacă îndrăznim să o reinventăm. Dacă refuzăm să ne împotmolim. Așadar, cartea lui Acuff pleacă de la ideea că există prea mulți oameni care nu se bucură de duminici, din simplul motiv că îi sperie ideea de luni, ziua în care se vor întoarce la jobul pe care îl urăsc, sau dacă nu îl urăsc, se gândesc cel puțin că nu este ceea ce vor ei să facă în viață. REINVENTAREA lui Acuff  devine astfel acel „sut în fund” de care au nevoie toți cei care se complac în a fi nefericiți făcând ceea ce nu le place, și acel pas înainte spre cariera potrivită, generat de precedentul „sut în fund”. Acuff te ia frumos de mânuță și te ajută să faci primul pas înainte, învățându-te niște lucruri pe care să le folosești în drumul tău spre carieră mult visată. Vei învăța mai întâi ce este Contul de Economii al Carierei și cum să îl folosești. Pentru autor, acesta este acel ceva, care, în cazul lui, a făcut ca: • În numai 20 de ore de la pierderea ultimului loc de muncă pierdut, să fie contactat de 100 de prieteni; • În numai o săptămână după aceea să aibă o echipă care să îl ajute să creeze un nou blog; • Iar într-o lună să aibă noi proiecte de scris. Ce este Contul de Economii al Carierei? Pentru ca REINVENTAREA să aibă loc, cu toții avem nevoie să depunem anumite investiții în Contul de Economii al Carierei. În ce constă acest cont? Ei bine, este vorba despre o formulă, ai cărei termeni sunt: Relațiile + Abilitățile + Caracterul + Lupta sau, spus într-un stil mai de Twitter: (Gâscă + Minunat + Amabil) X Lupta = Contul de Economii al Carierei   Așadar, dacă deja ai început să te gândești la ce ai depus până acum în contul de economii al carierei, poate că ar fi bine să afli mai întâi ce înseamnă fiecare termen al ecuației:  • Relații = pe cine știi. Gâșca cu care te întovărășești pe parcursul carierei tale; • Abilitați = ceea ce faci. Instrumentele pe care le folosești pentru a-ți construi cariera; • Caracter = cine ești tu? Mortarul care ține la un loc întregul Cont de Economii al Carierei; • Lupta = Cum muncești. Combustibilul care te împinge să faci lucruri pe care ceilalți nu le fac, astfel încât să te poți bucura de rezultatele de care alții nu se vor bucura.   Chiar e nevoie de toți acești termeni ca să poți atinge succesul în carieră? Se pare că da. Iată ce se întâmplă când încerci să ai rezultate doar cu trei investiții din cele 4 necesare: Relații + Abilitați + Caracter – Lupta = Potențial Irosit, talentele NFL, Nevalorificate, Trupe Uimitoare cu un Singur Hit   Abilitați + Caracter + Lupta – Relații = Versiunea de carieră a Hainelor celor Noi ale Împăratului Caracter + Lupta + Relații – Abilitați = Eu în NBA sau Michael Jordan în Baseball Relații + Lupta + Abilitați – Caracter = Tiger Woods, Enron (cel mai mare comerciant de gaze din America, care a dat faliment), Guns N' Roses (o trupă de succes din care mulți membri componenți au plecat, culminând cu cea a solistului Axl Rose.   O.K, poate că nu ești de acord că toate carierele pot fi rezumate la o simplă formulă. Poate că la fiecare dintre noi mai apar, sau dispar, anumite variabile, în funcție de meseria pe care o practicăm, însă, când vine vorba de carieră în general, nu poți să nu fii de acord cu Acuff. Pe parcursul vieții, există doar patru lucruri generale care ni se pot întâmpla în privința acesteia: • Plafoanele în carieră – când mergi la o slujbă în care știi că ești blocat. În aceste cazuri, abilitățile vor fi ciocanul care te va ajuta să evadezi. • Salturile în carieră – când decizi să schimbi compania la care lucrezi. Caracterul te va ajuta cel mai mult într-o astfel de etapă. • Oportunitățile în carieră – când primești noi oferte de muncă sau ai ocazia să promovezi. Strădania va fi cea care te va ajuta în astfel de momente. • Piedicile în carieră – când ai fost concediat, disponibilizat sau te confrunți cu o piață restrânsă a locurilor de muncă. În aceste momente Relațiile îți vor fi de mare folos.   Carierele sunt construite sau distruse în funcție de cum investim în ele. Prin urmare, REINVENTAREA lui Jon Acuff te va învăța să faci două lucruri: • Să construiești un Cont de Economii al Carierei de miliarde; • Să-l cheltuiești pe reinventarea carierei pe care ți-ai dorit-o întotdeauna. Dacă îți dorești să te reinventezi din punct de vedere al carierei, o condiție necesară și obligatorie ar fi să îți schimbi atitudinea și să-ți reevaluezi așteptările, sau mai precis, să le ajustezi.   Fie ca urmărești un vis și pornești la drum pe cont propriu, fie decizi ca hotărârea înseamnă să stai locului și să-ți îmbunătățești slujba actuală, munca poate fi minunată.   Odată ce aceste modificări au fost făcute, ești pregătit să treci la primul pas al REINVENTĂRII: construirea Contului de Economii al Carierei. Autorul îți va explica în aproximativ 100 de pagini tot ce trebuie să știi în legătură cu cele 4 investiții de care ai nevoie: 1. Relațiile. Îți aduc prima apariție pe scenă. Autorul îți va arăta cum să îți întocmești lista relațiilor tale, cum te pot ajuta chiar și cei care teoretic nu te-ar putea ajuta cu nimic, cum și unde îți cauți relațiile, și, spre cine, sau mai exact spre ce, trebuie să te îndrepți dacă constați cu nu ai nici măcar un susținător în viața ta.  2. Abilitățile. Îți aduc cea de-a doua apariție pe scenă. Iar aici trebuie să ții cont de faptul că ai mai multe abilitați decât crezi. Autorul te va ajuta să ți le descoperi, amintindu-ți totodată că, fără a învăța abilitați noi, cariera ta poate dispărea. 3. Caracterul. Dacă relațiile înseamnă pe cine cunoști, abilitațile sunt ceea ce faci, caracterul reprezintă cine ești tu. Caracterul este motivul pentru care oamenii vor dori să îți ofere o altă șansă chiar dacă prima oportunitate eșuează. Este de asemenea motivul pentru care, atunci când totul se aranjează, tu nu te pierzi îmbătat de orgoliu sau de succes. Autorul desființează mitul „nu am cu tine nimic personal” exprimându-și opinia că tot ce facem la muncă are consecințe personale.  4. Lupta. Aici lucrurile stau destul de simplu preluând citatul folosit de autor din Jack Gilbert: „Muzica se regăsește în pian numai atunci când se cânta la el.” Așadar, lupta sau strădania este cea care multiplica tot ceea ce avem în Contul de Economii al Carierei și se traduce pe înțelesul tuturor prin „muncește din greu”. Dacă relațiile înseamnă pe cine cunoști, abilitațile sunt ceea ce faci, iar caracterul înseamnă cine ești, strădania este felul cum lucrezi la fiecare dintre ele. Odată ce vei fi gata să treci la acțiune pentru a-ți folosi aceste investiții, odată ce vei porni REINVENTAREA, vei fi străbătut deja jumătate din drumul spre cealaltă variantă a vieții tale. Cea în care: „Corvoada nu mai trebuie să fie felul principal servit în fiecare săptămână”.    Dacă ești la început de carieră, această carte va fi pentru tine un instrument cum nu se poate mai potrivit pentru a afla de ce ai nevoie pentru a avea succes, cum să te autoperfecționezi permanent, cum să îți sporești abilitățile, cum să îți îmbogățești caracterul, cum să te comporți în anumite situații ce pot apărea la locul de muncă sau cum să te comporți cu oamenii în general. Dacă ai trecut de mult de stadiul de începător în câmpul muncii, această carte va fi un instrument ideal pentru a afla ce ai făcut greșit în trecut și cum ai putea să corectezi tot ce nu a mers până acum pentru tine la capitolul cariera.   Și dacă mai ai nevoie de un ghiont pentru a porni REINVENTAREA, îți oferim mai jos cele patru motive pentru care Jon Acuff a scris această carte: • Sunt un fan al tău. • Sunt un fan al muncii tale. • Cred că ești capabil de mult mai multe lucruri decât crezi. • Cred că munca poate fi mult mai însemnată decât credem cu toții”. Și chiar mai mult decât atât, autorul îți oferă chiar exemplul lui personal: Cu mult timp în urmă, fiind concediat de la o slujbă, cineva mi-a spus că nu sunt scriitor. Mi-a spus, în esență, că nu am abilitațile sau strădania de a fi scriitor. A crezut că nu voi putea niciodată să fac asta. În ciuda acestui fapt, tocmai ai citit o carte scrisă de Jon Acuff… Ai puterea de a-ți oferi un nou început. Jon Acuff îți arătă cum. - Sophia Amoruso, autoare a cărții #Girlboss Marile visuri încep adesea cu mari cărți. Reinventarea este una dintre ele. Impactul pe care îl va avea această carte asupra carierelor și vieților oamenilor din toată lumea va fi cu adevărat distractiv de urmărit. - Andy Andrews, autor al The Noticer și The Traveler's Gift   Onestă, amuzantă, utilă și inedită: există o listă lungă de cuvinte pentru a descrie înțelepciunea pe care o vei găsi în Reinventarea. Te provoc să citești primele câteva pagini din această carte. Dacă ești ca mine, nu te vei mai putea opri. Eu am comandat câte un exemplar pentru fiecare membru din echipa mea. - Michael Hyatt, autor al Platform: Get Noticed in Busy World (Platforma: Remarcă-te într-o lume ocupată), bestseller New York Times   Reinventarea a fost amuzantă, pătrunzătoare și bine scrisă. Trei motive pentru care îi port pică lui Jon Acuff. – Jim Graffigan, autorul volumului Mâncarea: o poveste de dragoste   În aceasă carte inedită și captivanta, Jon Acuff servește porții consistente de sfaturi înțelepte cu o garnitură sănătoasă de autoironie disprețuitoare. Ca antreprenor și deținător al unei afaceri, m-am pomenit aprobând din cap, râzând și fiind călcat pe nervi, într-un mod bun pe parcursul lecturii. O recomand insistent pentru oricine spera să se elibereze de sentimentul că este blocat. – Crystal Pâine, fondatoarea MoneySavingMom.com și autoarea a Say Goodbyeto Survival Mode (Spune adio supraviețuirii de azi pe mâine) bestseller New York Times Fragment din volumul "Reinventarea" de Jon Acuff: "Dacă am investiga vreodată viața unei persoane de succes, ne-am da seama că nu a realizat de una singură ceea ce are. Cei mai buni fundași au înaintași. Steve Jobs nu a proiectat iPhono de unul singur. Oprah nu se ocupă de camerele de filmat. Cu toții avem nevoie de oameni care să ne ajute, iar singura modalitate prin care o pot face, în special în cazul relațiilor întâmplătoare, este dacă le oferim informații. Nu toate informațiile. Cel mai bun mod de a încheia o relație întâmplătoare este să întorci furtunul de incendiu spre ea. Dar spune-le adevărul. Dacă ai nevoie de o conexiune cu altcineva, spune-le asta. Prietenii noștri nu ne citesc gândurile. Carlos Whittaker a petrecut ani de zile construind relații întâmplătoare de-a lungul țării ca muzician. A cantal și a interpretat la sute de evenimente. În cele din urmă, a decis că oratoria, nu cântatul era Reinventarea pe care voiae să o lanseze. Singura problemă era că toți îl știau drept Carlos cântărețul, nu Carlos oratorul. Nimeni nu îl chemă să vorbească. L-am întrebat: „Ai spus rețelei tale de prieteni ca acum te concentrezi pe discursuri?”. Iar el a zis: „Nu”. Apoi eu am spus: „Păi, atunci cum să știe ei că tu faci acest lucru?”. A trimis un e-mail simplu, în care își explică Reinventarea, și a început să își umple calendarul cu tipul potrivit de oportunități. Indiferent dacă urmărești un vis nou sau dacă încerci să urci în ierarhie la locul de muncă, relațiile întâmplătoare nu vor ști cum să ne ajute dacă nu cerem ajutor. Ai întrebat deja?   Începe cu o masă mică Sunt un introvertit, ceea ce înseamnă că te voi da afară din casa mea dacă încerci să stai mai mult decât trebuie după ce am servit cafeaua care încheie cina și care anunța că  „a cam venit timpul să pleci”.  Nu iau pe nimeni de ceafă și-l conduc afară, dar mă ridic brusc în mijlocul conversației și declar: „A fost minunat să ne vedem în seara asta!”. Secretul este să o spui cu suficientă încredere, încât să fie clar că evoci amintiri despre o experiență care s-a încheiat." Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Reinventarea?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Reinventarea și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Reinventarea scrisă de Jon Acuff. Reinventarea a apărut în anul 2018. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2018 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Reinventarea este editura ACT SI POLITON - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura ACT SI POLITON aici. Cartea Reinventarea face parte din categoria Dezvoltare Profesionala. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 352 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Reinventarea și, de asemenea, sperăm că autorul Jon Acuff, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde