Singurătății nu-i păsă de frumusețe, de vârstă, sau gen, o dată ce capătă putere asupra sufletului, nu va ceda pozițiile, mai ales în zilele posomorâte de toamnă. Poți să fii înconjurat de o sută de oameni, dar să nu simți legătura cu niciunul dintre ei.
Creierul, antrenat pentru a păstra momentele fericite, acționează acum ca cel mai sever dușman. Totul în jur, trădător, amintește de ea. Sentimentele cer acțiune, inima se rupe din piept, iar sufletul s-a transformat dintr-o oază frumoasă, într-un pustiu incinerat. Blestemată realitate, îl ține prizonier, de parcă s-ar hrăni cu suferința lui. Doar amintirile, îl mențin la suprafața lucidității, plimbându-l din nou și din nou prin perioada când era fericit. Dulcile amintiri îi oferă refugiu, chiar dacă realitatea este un infern, al său, dulce infern. O istorie de dragoste excepțională, care s-a transformat într-un coșmar. Rămâne o singură întrebare – Cât va dura?
