Alan Weisman ne-a dat, dacă nu o Biblie, atunci măcar o Carte a Apocalipsei. - Newsweek Construcțiile din marile orașe încep să se ruineze. Jungla de ciment, oțel și sticla este cucerită de plante și animale, cărora nimic nu li se mai opune: Homo sapiens a dispărut, iar natura își revendică stăpânirea asupra Terrei.
Făcând cercetări în diferite colțuri ale lumii, intervievând oameni de știință, căutând repere în istorie, Alan Weisman construiește scenariul Pământului fără oameni. Cartea nu ne spune cum vom dispărea, ci ne povestește ce se va întâmpla în absența noastră cu urmele civilizației. Antrenanța și tulburătoare, ea este o mostră de narațiune științifică de cea mai înaltă calitate, un bestseller tradus în peste 30 de limbi. Un thriller ecologic fascinant […]. Imaginarul captivant al lui Weisman îi va face pe mulți cititori să spere că vor apuca să vadă ce se va întâmpla cu lumea. - The New York Times Book Review Fragment din cartea "Lumea fără noi" de Alan Weisman "După 500 de ani, ce mai rămâne depinde de zona în care locuiți. În cazul în care clima este temperată, în locul unei suburbii a crescut o pădure; cu excepția câtorva dealuri, zona începe să semene cu ceea ce era înainte ca dezvoltatorii sau fermierii din trecut să o vadă prima dată. Printre copaci, pe jumătate ascunse de stratul vegetal tot mai răspândit, zac piese din aluminiu ale unor foste mașini de spălat și vase din inox ale căror mânere de plastic s-au crăpat, dar încă nu s-au desprins. În secolele care vor urma, deși prin preajmă nu vor exista metalurgiști care să observe procesul, va fi dezvăluit, într-un final, ritmul în care se corodează aluminiul: un material relativ nou, aluminiul le era necunoscut primilor oameni, deoarece minereul din care este fabricat trebuie rafinat electrochimic pentru a fi transformat în metal. Însă aliajele de crom, care sunt sursa rezistenței inoxului, probabil vor supraviețui milenii întregi, mai ales dacă oalele, tigăile și tacâmurile tratate cu carbon sunt îngropate, iar oxigenul din atmosferă nu ajunge la ele. Peste 100 000 de ani, dezvoltarea intelectuală a ființelor care le vor dezgropa ar putea face un salt evolutiv brusc datorită descoperirii uneltelor gata confecționate. Dar, pe de altă parte, faptul că nu vor ști cum să le multiplice ar putea fi frustrant sau misterul lor le va trezi sentimente de venerație și le va alimenta conștiința religioasă. Dacă ați călători prin deșert, ați vedea că obiectele din plastic caracteristice vieții moderne se dezintegrează mai repede, pentru că lanțurile de polimeri se desfac sub influența zilnică a razelor ultraviolete. În deșert, lemnul rezistă mai mult pentru că este mai puțin expus la umezeală, dar orice metal care intră în contact cu solurile deșertice sărate va rugini mai repede. Cu toate acestea, exemplul ruinelor romane ne poate da motive să credem că fonta groasă va exista vreme îndelungată în arhiva arheologică a viitorului, astfel că există bizară posibilitate ca într-o bună zi hidranții de stingere a incendiilor răspândiți printre cactuși să fie unul dintre puținele indicii ale prezenței omului în aceste locuri. Deși zidurile din cărămizi și rigips se vor fi erodat, s-ar putea ca balcoanele din fier forjat și zăbrelele ferestrelor care le împodobeau să fie încă recognoscibile, chiar dacă ciuruite de găuri: rugină care mănâncă fierul va da peste zgură, pe care nu o poate consuma."
