Numarul 11 sau marturii despre nebunie

Romanul Numărul 11 sau Mărturii despre nebunie urmărește maturizarea a două prietene, Alison și Rachel, din primii ani ai secolului XXI pînă în zilele noastre. Narațiunea se extinde treptat, incluzînd personaje al căror destin e legat de cel al fetelor: mama lui Alison, o fostă cîntăreață care ajunge să concureze într-o emisiune de televiziune pentru vedete; o profesoară de la Oxford, care devine mentorul lui Alison și al cărei soț are o obsesie morbidă pentru un film german văzut în copilărie; un tînăr polițist care investighează morțile aparent fără legătură ale unor actori de stând-up comedy.
Citește tot rezumatul cărții Numarul 11 sau marturii despre nebunie... Numărul 11 sau Mărturii despre nebunie este un roman despre sutele de conexiuni infime dintre lumea publică și cea privată și despre modul cum acestea ne afectează pe toți. Despre moștenirea războiului și sfîrșitul inocenței. Despre cum e să trăiești într-o metropolă în care bancherii au nevoie de săli de cinema la subsol, în timp ce alții au nevoie să existe bănci de alimente. Este ceea ce Jonathan Coe știe cel mai bine să facă – să ne arate cum trăim noi astăzi.   Citiți Numărul 11 ca să vedeți ce țara bizară a ajuns Marea Britanie. O carte cu adevărat magistrală. - The Times   Numărul 11 sau Mărturii despre nebunie este o satiră cu intriga barocă, plină de aluzii, sinceră despre starea națiunii, o carte furioasă și exuberanță... Jonathan Coe nu doar că a revenit în arenă, dar a revenit în forma maximă. - Sunday Times   Jonathan Coe se numără printre puținii romancieri care ne pot spune ceva despre starea de spirit a vremii noastre. - The Observer Traducere din limba engleză și note de Radu Paraschivescu Fragment din cartea "Numărul 11 sau mărturii despre nebunie" de Jonathan Coe "- North Yorkshire, a spus femeia. Vedeți casa asta? A pus degetul pe o pată de pe pânză. Cocoțat aproape în vârful unei crește întinse și impunătoare, deasupra unei întinderi de apă mohorâte și nedeslușite, se vedea un conac sumbru, redat în negrul cel mai negru. Ocupă foarte puțin din tablou, dar într-un fel părea să-l domine: o înghesuială nebunească de turnuri gotice, neogotice, subgotice și pseudogotice, care împreună nu semănau cu nimic altceva decât cu o mână uriașă, ce dădea să înșface norii de parc-ar fi fost convinsă că, în ciuda imaterialității lor vaporoase, puteau fi șterpeliți de pe cer. În colțul din dreapta jos al tabloului fuseseră scrise două cuvinte: „Turnurile Winshaw". Erau urmate de inițialele „P.B." și de anul „1991". - E o casă adevărată, unde am lucrat o vreme, a continuat femeia. Ca infirmiera. Până când într-o noapte, cu doisprezece ani în urmă... - Cu doisprezece ani în urmă...? a îndemnat-o Alison. - S-a-ntâmplat ceva rău. Am așteptat, dar era limpede că nu mai urma nici o explicație. Nevrând să mai vorbească și nici măcar să se mai gândească la asta, femeia s-a întors la masă și la tava de ceai. - Lapte și două cuburi de zahăr, nu? a spus ea. La fel pentru amândouă? - Da, vă rog, am răspuns și pe urmă - speriată de propriul meu curaj - am început să pun planul în aplicare: Pot să merg la toaletă? Mi-a aruncat o privire plină de neîncredere, dar după ce a cumpănit repede cererea, a părut să se domolească. Întorcându-mi spatele ca să fie atentă la turnatul laptelui, a bombănit: - În regulă. La capătul vestibulului sunt trei uși. E cea din stânga. Nu te-atinge de celelalte. Și întoarce-te direct aici." Citește mai puțin...