Ca să distrugi un imperiu, trebuie mai întâi să înveți să-l conduci. Baru Cormoran era doar o fetiță când expansiunea Mascaradei i-a distrus lumea, familia și visurile unei copilării fericite.
A fost însă dintotdeauna înarmată cu cea mai prețioasă virtute: răbdarea. Pentru a se răzbuna, n-a ezitat să-și înfrâneze ură, să se infiltreze în tabăra dușmanului și să-și croiască drum spre putere. Cât de mare va fi totuși prețul pe care ar putea fi nevoită să-l plătească pentru a-i convinge pe inamici de loialitatea ei? Acesta-i adevărul. Îl vei recunoaște pentru ca doare. Fragment din romanul "Trădătoarea Baru Cormoran" de Seth Dickinson: "Acolo pierdu Baru șirul evenimentelor, fiindcă mama Pinion și tatăl Salm mărșăluiră și ei alături de ceilalți, cu scuturile, sulițele și cuțitele lor de obsidian. Detașamentul de război urcă pe coasta muntelui că o grămadă pestriță precum coada unui păun. Printre ei, cozile împletite ale lui Salm erau un însemn al gloriei. Pinion își purta sulița în spate, prinsă cu o curea, pe pielea-i închisă Ia culoare. lar soldații mascați ai Mascaradei se încolonau în urma lor, cu drapelele fluturând, scormonind pământul în marș. Trecuse multă vreme de la ultimul război dintre cei din zona portului și câmpeni. În Iriad erau vendete vechi, soții care nu acceptau să-și ia soți de la șes, bărbați care nu acceptau să-și dea sămânță pentru copilul unei femei câmpene. Însă în vreme de prosperitate le fusese ușor să lase ura la o parte. Baru și tatăl Solit rămaseră acasă. Sticlării nu mai ardeau varec, așa că nu mai existau oglinzi de șlefuit. În absența neguțătorilor Mascaradei în port, bancnotele nu aveau nicio valoare, dar lucrurile nu stăteau chiar așa, pentru că toată lumea dorea să aibă valută pentru când aveau să sufle iar alizeele și dădea șocant de mult la schimb pentru câteva bancnote. Neguțătorul de postav Cairdine Farrier veni personal s-o invite pe Baru să se înscrie la nouă școală, un complex mare cu ziduri de tuf deasupra golfului. - A! făcu tatăl Solit cu asprime în glas. Știu și eu? Ce-ați putea-o învăța voi și n-o putem învăța noi? - Despre țările de pe țărmurile Marii Cenușii, răspunse Farrier, zâmbind conspirativ către Baru. Noi tipuri de aritmetică și algebră. Astronomie - avem un telescop excelent construit de stakhieczii din nordul îndepărtat. Știința și disciplinele pe care le cuprinde. Diverse cataloage de păcate și eșec social, continuă el zâmbind. Republica Imperială este hotărâtă să-i ajute pe cei pe care-i întâlnește. - Nu, zise tatăl Solit, prinzând-o de umăr. Ajutorul vostru e un cârlig de pescuit. - Tu știi cel mai bine, desigur, replică Farrier, deși lăcomia încă nu-i dispăruse din ochi. Fără Salm și Pinion, Solit se simțea singur și deznădăjduit, iar Baru insista să i se dea voie să meargă la școala aceea minunată, ce-i putea oferi răspunsurile la întrebările pe care de-abia începuse să și le pună - „Ce e lumea" și „Cine o conduce", și multe altele. Fie că-I înfurie, îl întristă ori îl făcu să-și dea seama că n-o mai putea stăpâni, rugămințile ei își atinseră scopul. (Mai târziu, Baru avea să se întrebe deseori cum stătuse treabă de fapt și trăsese concluzia că nu fusese niciunul dintre acele motive. Solit văzuse focul la orizont și dorise să-și știe fiica în siguranță.) Se duse la școală. Avea uniforma ei și propriu-i pat într-un dormitor aglomerat, iar în prima ei oră despre societate stlintifică și incrasticism Învață cuvintele „sodomit", „tribadistă", „crima socială" și „moștenire curată" și mantra guvernării: „Ordinea e preferabilă dezordinii". Avea de învățat poezioare și silogisme, „îndoielile filosofiei revoluționare", lecturi dintr-o versiune pentru copii a „Manualului manumisiunii" din Falcrest. „Știu atât de multe", își zicea Baru în sinea ei. „Trebuie să învăț tot. Trebuie să știu numele fiecărei stele și fiecărui păcat, să descopăr secretele scrierii de tratate și ale schimbării lumii. După aceea mă pot întoarce acasă și-o să știu cum să-i redau fericirea lui Solit.""
