Lucrarea realizează o analiză riguroasă a sistemului judiciar românesc, precum și o prezentare generală a sistemelor omonime din câteva țări europene, dar și de pe alte continente. Într-un deceniu de la publicarea primei ediții au intervenit modificări legislative importante, unele dintre cele mai semnificative fiind implicate, cu deosebire, de intrarea în vigoare a noilor Coduri de procedură civilă și penală.
Publicarea ediției a 2-a Instituțiilor judiciare contemporane a fost prilejuită și de amplele și controversatele dezbateri din spațiul public cu privire la necesitatea unei noi reforme a sistemului judiciar. Adoptarea recentelor modificări ale „legilor justiției” oferă oportunitatea pronunțării asupra unora dintre aceste „înfăptuiri” legislative, în scopul de a le determina resorturile reale, semnificația juridică și rolul acestora în democratizarea justiției românești. Din cuprins: - Delimitarea activității judiciare de activitatea celorlalte autorități publice - Permanentă și caracterul sedentar al organelor judiciare - Conducerea și administrarea instanțelor judecătorești - Recrutarea și investirea în funcție a judecătorilor și procurorilor - Admiterea în magistratură, promovarea, delegarea, detașarea și transferarea judecătorilor și procurorilor - Răspunderea juridică a avocaților - Drepturile și obligațiile executorilor judecătorești - Geografie judiciară contemporană Puncte forțe: - Conține ultimele modificări aduse în materie prin O.U.G. nr. 92/2018, O.U.G. nr. 7/2019, O.U.G. nr. 8/2019, O.U.G. nr. 12/2019 - Abordare aprofundată a sistemului judiciar românesc și a sistemelor organizate în alte țări europene, dar și de pe alte meridiane - Ample referințe bibliografice - Index alfabetic
