Invatare. Memorii

Țara Westover și familia ei au crescut pregătindu-se pentru Zilele de pe Urmă, însă, oficial, fata nu există. Nu fusese înregistrată și nu primise certificat de naștere. Nu avea documente școlare pentru că nu pusese niciodată piciorul într-o clasă, nici acte medicale, pentru că tatăl ei nu credea în spitale. Țara a crescut și tatăl ei a devenit mai radical, iar fratele ei, mai violent.
Citește tot rezumatul cărții Invatare. Memorii... La 16 ani, Țară a înțeles că trebuie să plece de acasă. A făcut-o și, cu această ocazie, a descoperit cât te poate schimba învățătură, dar și prețul pe care a trebuit să-l plătească.   Învățare este o poveste curajoasă despre dragoste și violență, despre forța legăturilor de sânge și puterea imaginației și despre o tânără femeie ale cărei inteligență, cunoaștere de sine și îndrăzneală luminează fiecare pagină. Unele pasaje sunt dureros de vii, se întipăresc în amintire, dar Westover nu este nicăieri lascivă sau aspră; chiar când scrie din adâncuri, o face cu compasiune și grație. Atât cartea cât și scriitoarea sunt remarcabile din toate punctele de vedere. - Sarah Perry, autoarea cărții The Essex Serpent    Superbă... Povestea ei, despre cum a luptat să devină ea însăși, e la fel de veche ca dealurile de unde a venit, dar Westover ne oferă o viziune atât de proaspătă și de captivantă, încât propriul ei Idaho merita să ajungă pe listele celor mai bine vândute cărți, în grupurile de cititori și, în cele din urmă, în cinematografe. - The Times   Povestea modului în care a scăpat Țara – nu doar de fundamentalismul familiei, ci și de brutalitatea vieții din umbra muntelui – e subiectul acestui volum autobiografic, care e atât o poveste despre familie și responsabilitățile pe care le avem față de ea, cât și despre modul în care educația te poate aduce mai aproape de tine. Recunoașterea, dar înțeleasă cum ar trebui, e unul dintre miracolele cărții Tărei. E despre ce înseamnă să te vadă cineva care nu se uită după note, ci după cei care au nevoie de o șansă, de o ocazie – cât de mică – să lase o urmă în univers. — Cristian Lupșa, editor DoR și gazda a conferinței The Power of Storytelling   Învățare este: • bestseller New York Times, Wall Street Journal și Boston Globe • cea mai bună carte de memorii a anului 2018 pe Goodreads, Apple Books și Audible • finalistă: National Books Critics Circle John Leonard Prize pentru Debut, Național Book Critics Circle's Award – Autobiografie, PEN/Jean Stein Book Award  • Top New York Times cele mai bune 10 cărți ale anului 2018 • Top 5 cărți recomandate de Bill Gates la finalul anului  • Una dintre cărțile favorite ale lui Barack Obama – ediția 2018 • numită una dintre cele mai bune cărți ale anului de către: Time, The Washington Post, O: The Oprah Magazine, NPR, The Guardian, The Economist, Financial Times, Newsday, New York Post, theSkimm, Refinery29, Bloomberg, Publishers Weekly, Library Journal, New York Public Library, Vogue, și multe alte publicații. Fragment din cartea "Învățare. Memorii" de Țară Westover: "Luke avea cincisprezece ani când a întrebat-o pe mama dacă poate să-și facă certificat de naștere. Voia să se înscrie la școala de șoferi pentru că Tony, fratele cel mare, câștigă bani frumoși din condusul unei mașinării de transportat pietriș, ceea ce putea face pentru că avea permis. Shawn și Tyler, cei mai mari după Tony, aveau certificate de naștere; doar cei patru mai mici nu aveau - Luke, Audrey, Richard și cu mine. Mama a început să completeze documentele. Nu știu dacă a stat de vorbă cu tata înainte. Dacă da, n-aș ști să spun ce l-a făcut să se răzgândească - de ce, deodată, o politică veche de zece ani care presupunea că nu ne înregistrăm la oficialități a luat sfârșit fără probleme dar presupun că ar putea să fi fost telefonul. Era aproape ca și cum tatăl meu acceptase în cele din urmă că, dacă ar fi fost să se lupte cu adevărat cu guvernul, trebuia să-și asume anumite riscuri. Faptul că mama era moașă avea să saboteze sistemul medical oficial, dar ca să fie moașa avea nevoie de telefon. Poate că aceeași logică s-a aplicat și în privința lui Luke: Luke avea nevoie de un venit ca să întrețină o familie, să cumpere provizii și să se pregătească pentru Zilele de pe Urmă, deci avea nevoie de certificat de naștere. E posibil și că mama să nu-l fi întrebat pe tata. Poate că a luat pur și simplu hotărârea de una singură și tată a acceptat. Poate că și pe el - așa, bărbat în toată firea, cu personalitate, cum era - l-a copleșit pentru o vreme forța ei. Odată ce a început să facă documentele pentru Luke, mama s-a hotărât că ar putea să ne facă tuturor certificate de naștere. A fost mai greu decât se așteptase. A întors casa cu susul în jos căutând documentele care dovedeau că suntem copiii ei. Nu a găsit nimic. În ceea ce mă privește, nimeni nu știa sigur când mă născusem. Mama își amintea o zi, tată alta, iar bunica-din-josul-dealului, care s-a dus la oraș și a declarat sub jurământ că sunt nepoata ei, a indicat o a treia zi. Mama a sunat la cartierul general al bisericii din Salt Lake City. Un funcționar de acolo a găsit un certificat de la punerea numelui, de când eram bebeluș, și unul de la botez, care, ca la toți copiii mormoni, avusese loc pe când aveam opt ani. Mama i-a cerut copii. Au venit prin poștă, după câteva zile. - Fir-ar să fie! a spus mama când a deschis plicul. În fiecare document era altă dată de naștere și niciuna dintre ele nu se potrivea cu cea scrisă de bunică în declarație. În săptămâna aceea mamă a vorbit ore în șir la telefon fiecare zi. Cu receptorul lipit de umăr și firul bucătărie, gătea, spală și făcea tincturi de gențiană și iarbă în timp ce avea de fiecare dată aceeași conversație. - E clar că ar fi trebuit să o înregistrez la naștere, dar nu am făcut-o. Așa că iată-ne.” Citește mai puțin...