Ultima zapada

Premiile Rosebud, Barry și Silver Falchion.   Nimeni nu poate schimba sunetul unui ecou.    Viața lui Joe Talbert n-a fost niciodată fericită. Are un frate autist, alături de care ar fi putut trăi liniștit, dacă mama lor n-ar fi fost alcoolică și n-ar fi avut o pasiune pentru jocuri de noroc și bărbați nepotriviți.
Citește tot rezumatul cărții Ultima zapada... Printre cursuri și joburi part-time, ultimul lucru care-i lipsește este un proiect pentru facultate: trebuie să scrie o biografie într-un timp foarte scurt. Așa întâlnește un veteran de război, acuzat și închis pentru crima cu treizeci de ani în urmă, aflat acum pe moarte într-un azil pentru bătrâni. Cine este cu adevărat necunoscutul acesta al cărui destin pare să-i fi fost dintotdeauna potrivnic?   Dacă un om șoptește numele ucigașului său în clipa morții, faptul e o dovadă acceptată, fiindcă există convingerea - și e de înțeles - ca un muribund nu vrea să-și dea sufletul cu o minciună pe buze.    Citiți-o și ne veți mulțumi. - The Durango Herald   Fanii thrillerelor trebuie să fie cu ochii în patru după Eskens; este un autor care promite enorm. - Booklist   Eskens vine cu puzzle-uri interesante și soluții inteligente într-o intrigă al cărei suspans va ține cititorul treaz toată noaptea. - Reviewing the Evidence   Debutul literar al lui Eskens este povestea profundă a unui tânăr care poartă pe umeri o povară prea mare pentru vârsta sa. - Kirkus Reviews   Narațiunea la persoana întâi captivează cititorul și nu-l slăbește nicio clipă. - Library Journal   În linia thrillerelor bune ale lui Grisham. - Mystery People   Un debut fascinant, care dezvăluie decenii de secrete într-o poveste satisfăcătoare de mântuire. - Julie Kramer   Eskens echilibrează cu abilitate suspansul electrizant cu o poveste plină de umanitate despre curaj și justiție pornită pe cai greșite, pe fundalul unei ierni geroase din Minnesota. - crimefictionlover.com Fragment din cartea "Ultima zăpadă" de Allen Eskens: "A avut loc cu patru ani înainte de nașterea mea, dar copiii care cresc în Austin învață despre ea așa cum învață alții despre Lewis și Clark sau despre Declarația de Independență. O recesiune de la începutul anilor 1980 a pus pe butuci o parte din industria de conservare a cărnii, așa că Hormel i-a cerut sindicatului să accepte o reducere substanțială a salariilor. Bineînțeles că asta a avut efectul unei lovituri sub centura și a început greva. Îmbrâncirea oamenilor din pichet a declanșat încăierările. Violența a atras presa audiovizuală și o echipă de televiziune și-a găsit sfârșitul când i s-a prăbușit elicopterul într-un lan de porumb de lângă Ellendale. Guvernatorul a trimis în cele din urmă Garda Națională, dar între timp agresivitatea și animozitățile își puseseră amprenta asupra orașului și, după părerea unora, îi dăduseră caracter. Dar eu nu vedeam decât o cicatrice urâtă. Ca orice alt oraș, Austinul are și părțile lui bune, deși cei mai mulți dintre noi nu văd pădurea din cauza copacilor. Are parcuri, o piscină publică, un spital acceptabil, o mănăstire carmelită, propriul său aeroport municipal și se află la numai o aruncătură de băt distanța de renumita clinica Mayo din Rochester. Are și o universitate publică, la ale cărei cursuri mergeam în timp ce lucram în două locuri, cu jumătate de normă. În trei ani, adunasem destui bani și primisem destule credite universitare ca să mă pot transfera la Universitatea din Minnesota. În Austin sunt și treisprezece baruri, fără să pun la socoteală barurile din hoteluri și cluburile organizațiilor nonprofit, și cu o populație de aproximativ douăzeci și trei de mii de oameni, numărul barurilor pe cap de locuitor e cel mai mare din Minnesota. Toate îmi erau destul de bine cunoscute, deoarece, într-un moment sau altul, intrasem în fiecare dintre ele." Citește mai puțin...