Lucrarea abordează în mod echilibrat concepte dificile de drept (comparat și nu numai) și exemple practice, dând consistența și reliefând importanța inconturnabilă a dreptului comparat în epoca globalizării, a intersecțiilor și joncțiunilor dintre ordinile juridice.
Abordând subiecte de actualitate, cartea îl invită pe cititor, la fiecare pagină, să se sustragă presupozițiilor disciplinare înrădăcinate și să(-și) chestioneze certitudinile modelate de propriul drept, astfel încât capitolele sunt structurate sub forma a șapte dileme, materia nefiind tratată apodictic. Problematici precum statutul științific sau hermeneutic al dreptului, diferența și alteritatea, epistemologia metodologiilor juridice sunt adresate nu ca interogații filosofice sterile, ci ca mize juridice relevante pentru orice sistem de drept deschis către interacțiune cu alte sisteme. Nu în ultimul rând, lucrarea cuprinde în fiecare capitol fragmente care propun practica efectivă a comparației și încapsulează referințe bibliografice fundamentale pentru domeniul dreptului comparat, constituind un reper pentru explorări ulterioare. Din cuprins - știință și adevăr sau interpretare? / Atomi sau aisberguri? - realitate sau ficțiune? / Funcție sau fractură? - metoda sau metode? / Descartes sau Feyerabend? - obiect(iv) sau subiect(iv)? / Clasificare sau bricolaj? - similitudine sau diferențe? / Oaia, vițeaua și cămila, deci lama? - sisteme juridice sau culturi juridice? / Soția, soțul și etnologul? - globalizare sau localizare? / Big Mac sau Croque McDo? Puncte forte - perspectiva sintetică asupra dreptului comparat - tratare conceptuală și aplicată a metodei comparative - amplu și util material bibliografic - abordează subiecte inedite în doctrina românească - problematizează concepte de importanță majoră - aplicații practice de comparație
