Incantatii

Sunt un om rămas în urmă. În mine e o liniște care tresare pe coardele unei viori cu lemnul copt, de fiecare dată când frumosul simplului îmi mângâie gândul. Percep dimensiunea vibrației umane într-un calm interior, în fața răsăritului de primăvară și a apusului de toamnă.
Citește tot rezumatul cărții Incantatii... Mi se lăsă mereu, cu mișcări variabile, prin toți porii, un fum de frunze dulce-amărui. Identificarea vieții autentice îmi este sinonimă cu sunetul peniței pe hârtie; în consecință, scriu într-o continuă spovedanie jurnalul propriei existențe. Văd încă lucrurile neatinse de patina timpului; rupt de touchscreen-ul înstrăinării, le mai pot atinge, le mai pot vorbi, le mai pot simți. Mă duc, așadar, să poposesc pe culmile vulturilor, lângă izvoare cu apă povestitoare, încărcate de sufletul Pământului. Mă cuprinde dorul aerului curat, mă descompun atunci și zbor. Nu mă așez decât pe streșini sărace, în iarba dimineții scăldată de rouă, în pădurea unde răsună un cântec demult cunoscut. Mă întind și respir cu plămânii Pământului, văd cu ochii furnicii, adulmec susurul metalic al trecerii viului. Mă încarc de polenul semnificației și îl scriu. - Autorul   Fragment din cartea de poezii "Incantații" de Ionuț Singureanu: "Judecata (înger păzitor)   Imaginează-ți un ecran dreptunghiular, Rulând spectacular destinu-ți de fugar! Cu sala plină de tine-n etapele scării sfârșite, Momentele de durere și fericire trăite. Nu te grăbește nimeni, ai destul timp. Fiecare tu se derulează, se scoate din ritm, Cântărește binele și răul se pune deoparte. Când tu-ul tău da peste plânset, plânge aparte; Ar fi putut să fie mai îmbunat Acolo unde a lovit și-a scuipat, Când vede râset, râde-înciudat, Atât de avar a fost cu bunele fapte." Citește mai puțin...