Monsieur Karenin

Ne aflăm în iarna anului 1947, în Londra devastată de război. Tânăra Albertine Whitelaw, o franțuzoaică sosită de curând aici cu soțul ei englez, răspunde unui anunț văzut întâmplător și se angajează să-i țină companie câteva zile pe săptămâna unui bătrân misterios, un nobil imigrant rus dintr-o familie care a inspirat unul dintre cele mai cunoscute romane.
Citește tot rezumatul cărții Monsieur Karenin... Și, în timp ce el își deapănă încet povestea, viața Albertinei e răscolită adânc. Tulburător și puternic. - Sunday Times Traducere și note de Luană Schidu Fragment din romanul "Monsieur Karenin" de Vesna Goldsworthy: "Mi-a trebuit ceva timp să-mi dau seama că rostise o ver-siune a numelui Whitelaw, pronunțat cu un jucăuș accent franțuzesc. Nimic nu sună mai străin de limba franceză decât acel W cu care începe și se termină numele meu de familie. La început am crezut că mă grăbește să intru. - Enchantk, Monsieur Carr, i-am răspuns, scoțându-mi paltonul și îndesându-mi mănușile în buzunare. Citisem și tradusesem, dar nu mai vorbisem franțuzește de luni de zile. Cuvintele sunau ciudat pe buzele mele, ca un cod secret regăsit. - Moniseur Ka, m-a imitat el, ca amuzat de accentul meu. Numele astea englezești ale noastre, doamna Whitelaw, nu sunt prea plăcute pentru o ureche galică, nu-i așa? Avea probabil puțin peste optzeci de ani și era la fel de înalt și de subțire ca fiul său. Pomeții coama leonină de păr alb și ondulat îi dădeau un aer distins. Semăna cu un dirijor de orchestră. Era îmbrăcat și pieptănat cu o grijă accentuată, deși semnele de pierdere a controlului erau vizibile pretutindeni, dacă te uitai de aproape: un smoc de barbă omis la bărbierit, o pată pe reverul sacoului de tweed, un buton care prindea numai interioarele manșetei duble. Partea stângă a fetei îi era lăsată în jos. Îl făcea să pară pe punctul de a izbucni în lacrimi chiar și când zâmbea. Își târă bastonul pe gresie, vârful de cauciuc lăsând în urmă vagi pete negre, când a pornit înaintea mea și a intrat în bibliotecă. Interiorul - confortabil, dar departe de a fi unul luxos - era punctat de obiecte rusești: icoane, un samovar pe o măsuță, câteva figurine de porțelan cu patinatori și balerine pe rafturi. La toate acestea, într-un fel, mă așteptasem. Nu mă așteptasem în schimb să văd acuarele cu zecile, acoperind orice suprafață. Câteva înrătișau interioarele prin care treceam, creând efectul optic al regresiei infinite, o mise en abyme." Citește mai puțin...