Daco-geții aveau credința că sunt nemuritori și că moartea – în special, sfârșitul eroic pe câmpurile de bătălie – nu reprezintă altceva decât trecerea într-o alta dimensiunea și întâlnirea cu zeul suprem – Zalmoxis sau Gebeleizis, încununarea sacră a unui destin de luptător.
Acest crez al nemuririi – simbolizat și de metafora atât de bogată în semnificații a Pomului Vieții – s-a transmis până azi, deopotrivă pe cale folclorică și cultă, constituind chintesența relației omului cu Divinitatea. Pe acest traseu inițiatic apar, însă, o mulțime de variațiuni ale temei, de la cele păgâne la cele creștine și de la basm popular la studii științifice… - Nemuritorul Zalmoxis și sacrificiile umane din cultul său „barbar” - Pomul Vieții, simbolul regenerării și al parcurgerii inițiatice a drumului dintre feluritele stadii ale existenței mundane și extra-mundane - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte sau esența nemuririi în folclorul românesc - Chipul nemuritor al lui Dumnezeu
