Cele 4 discipline ale execuției. Cum să-ți atingi obiectivele de importanță vitală Această lucrare profundă dezvoltă o nouă viziune asupra tehnicilor de management, orientată pe inovație.
Inimile și mințile oamenilor vor fi implicate în atingerea unui obiectiv comun într-un mod nemaivăzut până acum. Cele 4 discipline ale execuției funcționează ca un ghid practic. Specialiștii din orice domeniu vor descoperi cum să stabilească și să măsoare obiectivele organizației pentru care lucrează folosind instrumente cu totul și cu totul noi. Iar cele mai îndrăznețe obiective se vor transforma astfel în realitate. Modelul propus este simplu, eficient și ușor de înțeles, dar mai ales ușor de aplicat. Pur și simplu, înglobează secretul dezvoltării și al succesului. Rezultă astfel o creștere a calității muncii și un grad mai mare de implicare al echipei. Cu adevărat incredibil este faptul că poate fi pus în practică și în ceea ce privește viața personală și familia. Așadar, după ce vei parcurge acest ghid, și muncă, și viața ta vor deveni sursele de împlinire și fericire pe care ți le-ai dorit întotdeauna. Grozavă treabă! Utilizarea judicioasă a acestei lucrări va contribui enorm la ridicarea standardelor de excelență în privința execuției, în absolut toate organizațiile. - Douglas R. Conant, fost director executiv al Campbell Soup Company și autor al unor bestseller-uri New York Times Fiecare om vine pe lume dotat cu capacități nelimitate. Poate face minuni. Nimic nu este mai important în viață decât să realizeze ceva important pentru el și să atingă excelența. În Cele 4 discipline ale execuției, autorii au captat principiile și procedurile care sunt cruciale pentru performanțele umane. - Muhammed Yunus, câștigător al Premiului Nobel pentru Pace, 2006 Cele 4 discipline ale execuției oferă mai mult decât teorii pentru a realiza schimbări organizaționale strategice. Autorii explică nu numai „ce“, ci și „cum“ se poate ajunge la o „execuție eficientă“. Regăsim aici numeroase exemple de companii care au reușit nu numai o dată, ci de nenumărate ori. Aceasta este o carte pe care fiecare lider ar trebui să o citească! - Clayton Christensen, Profesor, Harvard Business School,autor al cărții The Innovator’s Dilemma Fragment din cartea "Cele 4 discipline ale execuției" de Chris McChesney, Sean Covey, Jim Huling: "În 1958, abia înființată agenție spațială americană, NASA, și-a impus numeroase obiective foarte importante, cum ar fi: „Extinderea cunoștințelor umane despre fenomenele din atmosferă și spațiu". Asemenea lucruri sunau ca multe dintre obiectivele pe care le auziți în domeniul afacerilor în ziua de azi: ''Vrem să devenim o companie de clasă mondială..." Sau ,Vrem să devenim lider al industriei...". Deși liderii de la NASA aveau modalități de a măsura diferite aspecte ale acestui obiectiv, lor le lipsea claritatea unei finalități specifice, bine definite. De asemenea, NASA nu avea rezultatele pe care Uniunea Sovietică le avea. Dar în 1961 președintele John F. Kennedy a zdruncinat NASA din temelii atunci când a promis că va reuși „trimiterea omului pe Lună și revenirea acestuia în condiții de siguranță pe Pământ..". Deodată, NASA își asumase o nouă provocare formidabilă - războiul pe care-l va purta în următorii zece ani și care era prezentat exact cum ar trebui să fie exprimat un OIV: „X" era punctul care reprezenta Pământul, „Y" era punctul care reprezenta drumul până la Lună și înapoi, iar termenul limită era 31 decembrie 1969. Doar o privire aruncată pe acest tabel arată diferența dintre obiectivele organizaționale convenționale și un OIV adevărat. Gândiți-vă la obiectivele din 1958: • Sunt clare și măsurabile? • Câte sunt?• Există un termen pentru atingerea vreunuia dintre ele? Deci, ce rezultate a obținut NASA ca urmare a acestor obiective? Sateliții și cosmonauții Rusiei au ajuns primii în spațiu, în timp ce Statele Unite încă testau lan-sarea rachetelor. Comparați obiectivele din 1958 cu obiectivul din 1961: un OIV clar și măsurabil. Astfel, după ce-și pusese reputația în joc pe scena mondială, NASA a trebuit să determine cele câteva bătălii-cheie care puteau câștiga acel război. În cele din urmă, au fost alese trei bătălii critice: navigație, propulsie și suport pentru viață."
