Mike Maddox este un băiat de 13 ani, a cărui viață se schimbă peste noapte, trezindu-se într-o Anglie a secolului al XV-lea. Acolo află că el este " Ultimul vrăjitor" al tuturor timpurilor și pentru a schimba asta, trebuie să-l ucidă pe Lord Mordred, descendentul primului vrăjitor.
Astfel, el pornește alături de maestrul său, Alumius Arabark, și alături de partenerul lui, Luther Harlow, într-o aventură extraordinară, într-o Europă Medievală. Sunt nevoiți să pună mâna pe cele patru Săbii ale Elementelor înaintea slujitorilor Lordului Mordred, Soldații Întunericului. Trebuie să afle cine este el, care este destinul său, dar cum se poate una ca asta când ești vânat de cei ce practică magia neagră?
