Vrajitorul

Continuarea cărții Cavalerul   Cunoștințele pe care le dobândești contează prea puțin. Importante sunt faptele tale.    După ce a învățat tainele celor șapte lumi ale universului și secretele magiei, puștiul răpit de Aelfi și devenit acum Șir Able se întoarce în Mythgathr și caută să restaureze ordinea printre locuitorii acestui tărâm.
Citește tot rezumatul cărții Vrajitorul... Nimeni nu se mai îndoiește de statutul lui de cavaler și, mai iscusit la vorbe și mai înțelept, descoperă că prezența să aici nu este întâmplătoare .   Cred că e important să învățăm să deosebim răul de bine; dar ca să fii capabil să faci o asemenea deosebire, trebuie să plătești un preț. Fiecare lucru își are prețul lui.  Fragment din romanul "Vrăjitorul" de Gene Wolfe: "Stegarul și-a dus trâmbiță la buze, eu mi-am pus coiful și m-am aplecat asupra lăncii pe care mi-o dăduse Uns. Trâmbița a răsunat umplând valea cu ecourile unui vuiet care aducea aminte de sânge și de praf. N-a fost nevoie s-o îmboldesc prea tare pe Norr. A țâșnit ca o săgeată. După doar câteva momente, Cavalerul Leoparzilor a ajuns în fața mea, cu umerii săi largi, cu coiful greu și ornat, aplecat pe gâtul armăsarului său. Vârful lăncii mele a ratat ținta pe care mi-o fixasem pe coiful lui, în timp ce Cavalerul Leoparzilor a lovit în dragonul de pe scutul meu, aruncându-mă din șa. A fost pentru prima dată când mă dobora cineva, după Llwtch. Mi-am pierdut cunoștința pentru o jumătate de minut, probabil. Când mi-am revenit, Cavalerul Leoparzilor stătea deasupra mea, oferindu-mi mâna ca să mă ajute să mă ridic. - Mulțumesc, i-am zis, după care am scuipat sânge, gustul aducându-mi aminte în chip neașteptat, dar plăcut, de maestrul Thope. - Eu sunt Șir Able. - Îți poți păstra pintenii, mi-a zis Cavalerul Leoparzilor. Și, cu siguranță, ți-i voi lăsa pe servitorul schilod și pe bătrâni. Nu-i vreau. - N-a câștigat? a întrebat Berthold cu glas tremurător. Nu l-a doborât Șir Able din sa? - Dar tot restul îmi revine mie, a încheiat Cavalerul Leoparzilor. Da totul scutierului meu. - Îți cer o favoare, am zis eu așezându-mă în genunchi. Cavalerul Leoparzilor s-a întors ca să mă poată privi mai bine. - Ce anume?  - Pintenii pe care ai spus că-i pot păstra sunt din aur masiv. Ți-i dau ție împreună cu tot ceea ce am, ba chiar bucuros. - Dar... - Te rog să-mi permiți să-mi păstrez calul și sabia. Te rog ca o favoare personală, fiindcă le iubesc pe amândouă. Dar te rog și pentru binele tău. Cavalerul Leoparzilor a părut să ezite. Și-a scos coiful, i l-a dat lui Valț, după care mi-a răspuns: - Nu. Îți las pintenii, fiindcă așa am hotărât. Și servitorii. Însă îți voi lua restul și, cu siguranță, trebuie să am calul tău. În timp ce vorbea, Gylf s-a așezat în spatele meu. - N-o poți avea pe Norr, i-am răspuns, nici dacă ți-o dau eu. N-ai putea s-o călărești, chiar dacă presupunem c-ai ajunge în șa. De fapt, probabil că n-ai putea s-o prinzi ca să încerci s-o încaleci. - Dă-mi hățurile, mi-a cerut Cavalerul Leoparzilor. Îți cer să-mi dai iapă. - N-aș putea să-ți fac una ca asta. Cât despre sabie, dacă ți-aș da-o, ai arunca-o pe loc. Sau te-ar arunca ea pe tine. În orice caz, n-ar fi ceva tocmai plăcut. - Eu sunt un cavaler onorabil, care respectă obiceiurile. Am presupus că și tu ești la fel. - Sunt. - Nu prea mi se pare, a clătinat el din cap. - Dacă mă lași să-ți povestesc mai întâi ce mi s-a întâmplat, am început eu, o să ți-o dau pe Norr, așa cum mi-ai cerut. Altfel, va trebui s-o prinzi singur. Mă asculți?" Citește mai puțin...