Washington Square

În casa unui medic newyorkez din veacul al XIX-lea se consumă latent drama unei fete, victima triplă a unui părinte abuziv, a unui abil vânător de zestre și a unei mătuși romanțioase. Cu ironie și compasiune, autorul construiește un personaj feminin imprevizibil și profund semnificativ.
Citește tot rezumatul cărții Washington Square... Lucrare de factură clasică din perioada timpurie de creație a lui Henry James, scrisă cu limpede rafinament, romanul Washington Square se distinge prin vivacitatea replicii și dinamica subtilă a portretului moral.   Washington Square este probabil singurul român în care un bărbat a pătruns cu succes pe terenul Feminității și a produs o proză comparabilă cu aceea a lui Jane Austen. - Graham Greene   Washington Square este un roman perfect echilibrat… opera de un extraordinar rafinament și interes. - Elizabeth Hardwick Fragment din romanul "Washington Square" de Henry James: "Chiar dacă era cu adevărat îndrăgostită, Catherine nu dădea nici un semn de tulburare; dar doctorul era pregătit să admită că liniștea aceasta e plină de înțeles. Ea îl asigurase pe Morris Townsend că nu o să aducă vorba despre el în fața tatălui ei și nu vedea nici un motiv să-și ia înapoi această făgăduială de discreție. Era, fără îndoială, cât se poate de potrivit și de politicos din partea lui Morris că, după ce luase masa în Washington Square, să le facă o nouă vizită, și a fost cât se poate de normal că, fiind primit cu simpatie și de această dată, să continue să se înfățișeze. De timp liber nu ducea nicidecum lipsa și, în New Yorkul de acum treizeci de ani, un tânăr fără ocupație avea toate motivele să le fie recunoscător celor care îl ajutau să uite de necazuri. Catherine nu-i spuse nimic tatălui ei despre aceste vizite, deși foarte curând ele deveniră cel mai însemnat și mai captivant eveniment din viața ei. Era foarte fericită. Nu știa ce o să urmeze, dar prezentul devenise dintr-odată măreț și solemn. Ar fi fost foarte mirată dacă i s-ar fi spus că e îndrăgostită, fiindcă pentru ea dragostea însemna o pasiune aprinsă, istovitoare, în timp ce, în aceste momente sufletul ei era plin de dorința de a sta în umbră și de a se sacrifica. De îndată ce Morris Townsend ieșea din casă, toată imaginația ei se concentra asupra momentului când avea să-l revadă; dar dacă cineva i-ar fi spus atunci că el nu se va întoarce decât peste un an, sau că nu se va mai întoarce niciodată, nu s-ar fi plâns și nu s-ar fi revoltat, ci ar fi primit sentința cu supunere, căutând mângâiere în amintirea clipelor când îl văzuse, a cuvintelor pe care el le rostise, a timbrului vocii, a felului cum pășea, a expresiei chipului. Dragostea își cere anumite drepturi, dar Catherine nu avea simțul propriilor ei privilegii, ci doar conștiința unor daruri ale sorții, uriașe și neașteptate. Își înăbușea până și sentimentele de recunoștință; i se părea că ar fi oarecum lipsit de obraz să facă din secretul ei o sărbătoare. Doctorul bănuia că Morris Townsend o vizitează și observă rezervă fetei. Catherine avea aerul că își cere scuze; îl privea, mereu tăcută, părând a spune că nu scoate un cuvânt ca să nu-l supere. Dar elocvența mută a bietei fete îl irita mai mult decât orice altceva, și doctorul se surprinse nu o dată căinându-se în sinea lui ca singura să copilă e atât de nătângă. Însă aceste gânduri rămâneau neauzite și, un timp, nu mărturisi nimănui nimic. Ar fi vrut să știe exact cât de des venea tânărul Townsend, dar își pusese în gând să nu o întrebe nimic pe fiică-sa - să nu-i spună nici un cuvânt care să arate ca o urmărește."   Citește mai puțin...