Mișcarea de rezistență din România nu a fost înfrântă atunci când membrii ei au umplut temnițele, ci mult mai târziu, în 1964, când aceștia, nu din "marinimia" împilătorilor, ci datorită conjuncturii politice internaționale, au fost puși în libertate.
Pierzându-și o "alibertate" iluzorie, mulți au dobândit, între zidurile temnițelor și în lanțuri, adevărata libertate, care le-a dat tăria să continue, pe alte planuri și cu atte mijloace, lupta împotriva prigonitorilor. De data aceasta, însă, lupta lor era dusă în spirit - și spiritul nu poate învins de forța brută. - Demostene Andronescu
Cartea de față, aflată acum la a doua ediție, este cea mai bună radiografie de până astăzi a reeducării de la Aiud, având dublul avantaj de a fi scrisă de un participant direct la cele relatate și care se întâmplă să fie și un profesionist al istoriei. Radiografia reeducării de la Aiud întreprinsă aici nu este o simplă înșiruire de fapte cutremurătoare și grăitoare prin ele însele, pe care autorul le-a trăit pe pielea lui, la care s-a întâmplat să fie martor sau asupra cărora s-a informat din relatările altora. Memoriile sale nu sunt nicăieri descriere nuda, ci angajează o întreagă hermeneutică a faptelor și a secvențelor dialogale, cu fine observații și analize psihologice, morale, istorice și politice. - Răzvan Codrescu
