Slava lui Dumnezeu. O estetica teologica Vol. IV

Slava lui Dumnezeu: o estetică teologică. Volumul IV. În spațiul metafizicii: Antichitatea În acest al patrulea volum al complexei sale opere, von Balthasar abordează și evaluează tradiția metafizică a contemplației Ființei în lucrările de referință despre Homer, tragedienii greci, Platon și Plotin și dezvoltarea acestei tradiții în Evul Mediu.
Citește tot rezumatul cărții Slava lui Dumnezeu. O estetica teologica Vol. IV... Apoi explorează analogia dintre viziunea metafizică a Ființei și viziunea creștină a Slavei dumnezeieștii Treimi. Cartea este un remarcabil demers de a redescoperi vechile concepte despre Ființă în toată splendoarea ei, ca și contextul în care viziunea creștină specifică, înrădăcinată în revelația plină de har a lui Dumnezeu, a prins forma și expresie. Slavă nu poate fi definită. Iar motivul pentru care nu poate fi definită constituie dificultatea însăși a sarcinii în fața căreia ne aflăm. Biblia este plină de afirmații despre slava lui Dumnezeu, iar pasajele și perspectivele în care apar sunt mult mai numeroase decât realizează cei mai mulți dintre credincioși: slavă este un mesaj fundamental, care intervine pe tot parcursul Scripturii: Dumnezeu însuși este slăvit, slăvit în revelația lui, în cuvântul și în legea lui, în solia harului său și în acțiunea sa mântuitoare, slăvit în întemeierea lui, în omul hărăzit, care există esențialmente „spre lauda slavei harului Său" (Efeseni 1, 6), ea este în Biserica lui, în întregul cosmos iradiat de slava lui. Dar tocmai această universalitate a slavei biblice se întâlnește în mod necesar cu cealaltă universalitate, existenta în lume de la creație, cu universalitatea sufletului uman, care este deschisă de la sine, cu înțelegere, către ființa tuturor ființelor, considerând-o în raport cu situația ei „transcendentală"; și nu-i poate nega, probabil, acestei ființe văzute în profunzimea ei extremă predicatul maiestății (Hans Andre), pietății, nobleței (Heinrich Schlier). Sarcina strict-teologică de a trata despre slavă din revelația creștină nu se poate rezolva fără o examinare constantă și a metafizicii. Pe aceasta va trebui să o luăm acum în sensul ei cel mai original și mai amplu (deoarece, limitându-se s-ar anula pe sine însăși), așa cum au înțeles-o grecii: neseparată de „știința sacră despre originile lumii" (mitul) și în orizontul mai amplu al aspectelor „evidenței", „adevărului" „binelui" și „frumosului", „sacrului", „sănătosului". Și este de un interes secundar faptul că succesiunea istorică face ca unei epoci „mitice", care întâlnește și exprimă cu mai multă forță, în imagini pline de evenimente, ființă în existențele concrete, să-i urmeaze un timp mai „filosofic" care, făcând abstracție de imagini, caută să înțeleagă ființa în concepte, urmat la rândul său de o epocă mai mult „religioasă", care relativizează din nou aceste concepte, din perspectiva misterului. - Hans Urs von Balthasar Citește mai puțin...