Agentul secret

La prima vedere, domnul Adolf Verloc și-a aranjat bine viața: are o soție cuminte, un mic magazin, venituri suficiente și prieteni (cu porecle precum Profesorul și Doctorul) cu care-și petrece serile punând țara la cale.
Citește tot rezumatul cărții Agentul secret... Toate acestea sunt însă un paravan pentru slujba sa de spion. Un domn plinuț, de vârstă mijlocie, domnul Verloc e departe de imaginea clasică a unui agent secret. Iar frământările sale de-abia încep când superiorul lui îl pune să plănuiască un atac terorist. Atitudinea laxă a Marii Britanii față de anarhiști reprezintă un mare pericol, așa încât un atac asupra unui obiectiv științific precum Observatorul Greenwich, fără pierderi de vieți, opinează domnul Vladimir în fața spionului, ar trebui să fie suficient ca să stârnească publicul. Cum va proceda domnul Verloc de acum înainte?   În Agentul secret, Joseph Conrad ne aduce în fața ochilor o suită de personaje fin conturate, înzestrate cu ironie: de la soția supusă și anarhistul cu bomba, ascuns în umbră, până la polițistul care se visează erou.   Cine căută un roman cu anarhiști, spionaj, trădare și mizeria victoriană de pe străzile din Soho îl va găsi aici. - The Sunday Times Fragment din cartea "Agentul secret" de Joseph Conrad "- Da! Am avut timp să cântăresc puțin lucrurile, adăugă el la fel de egal. Societatea mi-a oferit timp de meditație cu carul. De cealaltă parte a șemineului, din fotoliul tapițat cu păr de cal, unde avea de obicei privilegiul să șadă mama doamnei Verloc, Karl Yundt chicoti sinistru, cu o grimasă vagă și neagră a gurii sale știrbe. Teroristul, cum îi plăcea să-și spună, era bătrân și chel, cu un fuior de tăcălie îngust și alb ca neaua atârnându-i inert din bărbie. O extraordinară expresie de rea voința tainică persistă în ochii lui stinși. Când se ridică anevoie, mâna lui scheletică întinsă în față și deformată de umflăturile gutei sugera efortul unui criminal muribund de a-și aduna toate puterile pentru o ultimă lovitură de pumnal. Se sprijinea într-un baston gros, care îi tremura sub apăsarea celeilalte mâini. - Am visat întotdeauna, molfăi el aprig, o mână de oameni categorici în hotărârea lor de a elimina orice scrupul în alegerea mijloacelor, îndeajuns de țări pentru a se intitula, cu toată sinceritatea, distrugători și eliberați de viciul acelui pesimism resemnat, care corupe lumea. Fără nicio milă față de tot ce există pe pământ, inclusiv față de ei înșiși, punând o dată pentru totdeauna moartea în slujba umanității - așa ceva mi-ar fi plăcut să întâlnesc. Și căpșorul lui chel începu să tremure, transmițând o vibrație caraghioasă fuiorului de cioc alb. Afirmația lui ar fi sunat absolut ininteligibilă pentru un neofit. Patima lui uzată, semănând, în neputincioasa ei înverșunare, cu excitația unui voluptuos senil, era prost servită de un gât uscățiv și de niște gingii fără dinți, care pă reau că îi prind mereu între ele vârful limbii. Așezat în colțul canapelei, la celălalt capăt al camerei, domnul Verloc emise două mormăieli cordiale de încuviințare. Bătrânul terorist întoarse încet capul dintr-o parte în alta pe gâtul său scofâlcit. - Și niciodată n-am putut aduna mai mult de trei asemenea oameni la un loc. Așa că mai termin-o cu pesimismul tău nenorocit, rânji el mușcător către Michaelis, care-și descrucișa picioarele groase ca niște grinzi, vârându-le sub scaun în semn de exasperare." Citește mai puțin...