Romanul lui Florin Giurca poate deveni ușor substanța unui scenariu de film, artistic sau chiar documentar, în anumite pasaje. Concizia și mai ales faptul că el te îmbie la o citire rapidă, pe nerăsuflate, îl recomandă, dincolo de talentul indiscutabil al autorului.
Legat de acesta din urmă, este de remarcat faptul că Florin Giurca nu te „vrăjește” prin metafora folosită cu orice preț, ci merge direct la țintă. O calitate și o trăsătură vitală a prozei moderne, occidentale. - De ce stați așa de liniștiți? Mie îmi vine să urlu de frică! Dacă ați ști ce e în sufetul meu, se lamenta, n-ați mai sta așa, ca nesimțiții, în iarba aia, cum stați voi acum! - Calmează-te, zise Daniela, cu o nuanță de iritare în glas. Trebuie să apară ei, ai răbdare. - Nu mai apăr! se văită losif. Glykon nu dă drumul nimănui. Pe cine înghite, acela nu mai iese afară niciodată! Voi nu știți ce putere are! Jamie și Daniela se ridicară și se postară în picioare, unul Iânga altul. - Despre ce naiba vorbești? Cine puii mei e Glykon? strigă Jamie. Ascultă, losif, lumea zice despre mine că sunt nebun, dar tu ești, cred, mai nebun ca mine. Șezi naibii jos și te astâmpără odată, că-ți dau una peste bot de-ți sar mucii din nas!
