Francesc Celma a predat sute de cursuri privind aplicarea tehnicilor fosfenice bazate pe lumină și ritm în întreaga lume. Experiența și formarea i-a permis să transmită toate posibilitățile excepționale de îmbunătățire cogntivă, echilibrul emoțional și conștiința subtilă pe care le aduce Fosfenismul în domeniul de dezvoltare educațională terapeutică, personală cât și în lumea inițiatică.
A căutat și a oferit întotdeauna noi abordări ale metodei și a aprofundat cercetarea doctorului Lefebure într-un mod clar, practic și direct. De-a lungul acestor ani în afară de toate cursurile predate a oferit și susținut numeroase conferințe în fața multor personalități din domeniul medical, public cât și holistic și alopatic; precum și în lumea artiștilor, sportivilor, profesorilor, antreprenorilor, ș.a.m.d. O parte din studiile și lucrările pe care le-a realizat s-au axat și pe proiectarea și producerea de echipamente noi și revoluționare pentru practicarea Fosfenismului, cât și pentru actualizarea și adaptarea acestora la toate domeniile de aplicare. Activitatea sa principală se concentrează pe formarea de noi profesori ale metodei la nivel mondial, coach fosfeno pedagogi, precum și publicarea mai multor cărți, cum ar fi de exemplu, Neuropedagogia și Fosfenele prin care face cunoscut rolul fundamental al luminii și a ritmului în dezvoltarea conștiinței.
