Foarte multe secrete, care ar fi putut să grăbească evoluția omenirii, au fost ținute ascunse timp de milenii, de teamă că dezvăluirea lor va provoca un cataclism. Aceste secrete erau deținute de oameni de o mare înțelepciune, în sanctuare a căror destinație puțină lume o cunoștea.
Care au fost aceste secrete și cine au fost cei care le ascundeau (ascund) cu atâta încăpățânare?
Cartea cărților este o lucrare esențială în domeniu, care ne pune pe gânduri și ne face în mod cert să vedem istoria omenirii altfel decât până acum.
Autorul pune în discuție multe pasaje din cărțile sfinte ale omenirii, pasaje care prin limbajul cifrat ridică semne de întrebare despre evoluția oamenilor sau despre cunoștințele lor din epocile străvechi. Iar aici vine cu dovezi că preanticii și oamenii preistorici cunoșteau extrem de multe lucruri la vremea respectivă. Atunci de ce s‑au pierdut? Și cum e posibil să nu mai existe dovezi ale cunoștințelor lor?
Pe linia unor cercetători apropiați ca interes (Graham Hancock sau Erich von Daniken), Robert Charroux își susține cu tărie teoriile și descoperirile, furnizând dovezi surprinzătoare, greu de combătut.
