Titlul este disponibil cu precomandă. Livrarea se va face începând cu data de 4 martie 2020. O experiență din copilărie te poate marca pe viață. Același lucru l-a pățit și Avril. Încă din primii ani de viață, ea și-a impus să dezlege cel mai mare mister al omenirii, un mister pe care îl dezlegi atunci când mori...
Pentru ea, moartea reprezintă o poartă spre un univers de cunoaștere. Mânata de curiozitate își construiește viața în jurul acestai lucru. Nu a îndrăznit niciodată să se gândească că va reuși. Cu siguranță, nu s-a gândit că regele Infernului, în persoană, o va duce în tărâmul celor morți și îi va arăta ceea ce niciun om viu nu ar aspira să știe. Avril are de făcut mai multe alegeri. Care este mai importantă: dreptatea sau dorința de a scăpa pe cineva drag din ghearele morții, chiar dacă asta înseamnă trădare? Cine are dreptate: inima sau rațiunea? Poate să se îndrăgostească de o ființă superioară la care nici un muritor nu ar trebui să râvnească? Care sunt adevăratele intenții ale stăpânului Infernului? Este o călătorie a redescoperirii de sine și a speranței de a schimba ceva în lume, de a te lăsa pradă sentimentelor, de a învinge granițele morții. Lasă-mă să văd dacă am înțeles... În ultimele trei zile am fost răpită de un zeu, am luat cina cu unul, am fost meditată de el, am încercat să-i dau cu o solnită în cap și am avut două crize de isterie.. Am omis ceva? (Avril. Partea a II-a. Capitolul 1) Fragment din cartea "Castelul din infern" de Yasmine I. Bonciu: "Ușile erau larg deschise și, lângă ele, stătea de pază Cerber. Toate cele trei capete ale lui erau perfect serioase și priveau cu mare atenție pe cei care intrau pe ușă. El păzea ca nu cumva cineva să se abată de la drum sau să se întoarcă, dar mai presus de toate, păzea să intre numai cine trebuia. Nu era niciun dubiu cu privire la cine intră pe acea ușă. Aveau înfățișare omenească, dar nu erau oameni... Acele persoane erau mai transparente, hainele le arătau groaznic, iar totul la ele era în nuanțe de gri. Erau spirite! Acel lucru m-a izbit și m-a făcut să scap din nou lumânarea din mână. Dacă această imagine era adevărată, însemna că mă aflam în mijlocul Infernului. Am început să tremur convulsiv. În colțul din dreapta jos era o inscripție, o dedicație de la cel care a pictat acest tablou: „La mulți ani, frate mai mare! Știu că nu reflectă realitatea, dar ai spus că anul acesta vrei ceva neobișnuit!” Inscripția era datată cu 220 de ani în urmă. Nu știam ce ar fi trebuit să mă socheze mai tare, tabloul sau inscripția de pe el. Era un cadou pentru stăpânul castelului, iar după ce văzusem în ultimele secunde, nu m-ar fi mirat dacă acela ar fi fost tot Hayes, și nu un predecesor al acestuia. Dacă tabloul îi era adresat stăpânului actual al castelului, atunci însemna că era mai bătrân decât am crezut inițial. Hayes nu părea să aibă cu o zi mai mult de fericită vârsta de 28 de ani. Cu cât stăteam și mă gândeam mai mult, cu atât totul devenea mai plauzibil – și când l-am întâlnit cu patru ani în urmă, tot aceeași vârstă i-aș fi dat-o. Oare el chiar nu îmbătrânea? Nu, era imposibil, i-am simțit inima bătând, prin vene îi curgea sânge, nu avea cum să fie mai mult decât un simplu muritor. Spiritele din tablou nu erau muritoare, ele erau deja moarte și se îndreptau toate spre un loc anume. Eram într-adevăr în Infern, într-un loc în care spiritele vin. De venit, vin, dar pentru ce? Singura explicație pe care mintea mea putea să o găsească era aceea că se îndreptau spre judecată. Adevărul doare, eram în lumea de dincolo! Și nici măcar nu am murit! De ce m-a adus Hayes aici? Ce voia să demonstreze sau să-mi arate? Aceste întrebări mi se păreau banale. Cea mai importantă întrebare pe care puteam să o găsesc era una care zdruncina cu tărie tot ceea ce credeam că se află în jurul meu, și nici nu mai eram sigură pe ce lume trăiesc. „Dacă Hayes este nemuritor, atunci ce este el pentru acest loc? Stăpânul?” Dacă el era stăpânul peste un astfel de ținut, atunci ce era el?!"
