Sapte zile in lumea artei

    Piața de artă a explodat. Numărul de vizitatori ai muzeelor este în creștere. Tot mai mulți oameni se proclamă artiști. Arta contemporană a devenit o distracție de masă, un bun de lux, un punct din fișa postului pentru unii sau un soi de religie alternativă, pentru alții. Într-o serie de narațiuni descrise într-o cadență excelentă, Sarah Thornton investighează dramatismul unei licitații la Christie’s, procesul de creație din atelierele lui Takashi Murakami, elita colecționarilor de la Târgul de Artă de la Basel, excentricitățile revistei Artforum, competiția din spatele unui important premiu artistic, viața în cadrul unui faimos seminar la o școală de artă și minunățiile Bienalei de la Veneția. Prezentând într-un stil savuros instituțiile care au puterea de a modela istoria artei și având la bază sute de interviuri cu actori importanți ai domeniului, studiul etnografic al lui Thornton ne va schimba radical felul în care privim cultura contemporană.
Citește tot rezumatul cărții Sapte zile in lumea artei...       "Una dintre cele mai bune cărți despre lumea artei." - The New York Times     "Un portret memorabil al unei lumi aparte." - Vogue     "Sarah Thornton este un ghid inteligent și informat, care înțelege pe deplin dinamicile subtile ce animă toate mediile artistice interconectate." - The New York Times     "Thornton excelează atunci când își folosește spiritul critic, scriind cu pasiunea feroce a unui autor satiric." - The Telegraph     "Thornton este o Jane Goodall a lumii artei." - Washington Post      Fragment din volumul "Șapte zile în lumea artei" de Sarah Thornton:       „Mă aflu în colțul standului unei alte galerii din Londra. Spre deosebire de Miro și de spațiul ei colorat și plin de picturi, cel aparținând lui Lisson Gallery este minimalist și consacrat exclusiv sculpturii. Proprietarul său, Nicholas Logsdail, a fost inițiat în arta de unchiul său, scriitorul Roald Dahl, care, prin anii '50, obișnuia să-l ia cu el prin galeriile londoneze de pe Cork Street. Primul american pe care l-a întâlnit Logsdail a fost Walt Disney, care venise la conacul lor de la țară pentru a cumpăra drepturile asupra Gremlinilor lui Dahl. Impozantul dealer a fost intern la liceul Bryanston, apoi a făcut studii de artă la Slade School of Fine Art din Londra. Nu a fost niciodată un tip care să se îmbrace extravagant și, în ciuda averii sale, locuiește într-o garsonieră situată deasupra uneia dintre cele două galeril ale sale. Fumează o țigară și studiază o sculptură murală de Anish Kapoor: de un roșu intens, are o gaură ușor descentrată. Standul este aglomerat, dar el ignoră haosul. Se plânge de „colecționarii fuga-fuga care se duc la galerii fuga-fuga să cumpere artiști fuga-fuga". Lui îi plac „artiștii care au un ritm lent, foarte buni, foarte serioși, care refuză viteza și își urmează cu tenacitate, fantezie și încredere propriile în interese artistice".     În domeniu din 1967, Logsdail a luat pentru prima dată un stând la Basel în 1972, la vârsta de 26 de ani, și de atunci încoace nu a lipsit niciodată. „Să te întorci în fiecare an, la începutul lui iunie, e ca în filmele science-fiction, ai acest sentiment de deja-vu, că te afli într-o buclă temporală", îmi spune el. La începutul anilor '70, nu existau decât două târguri cu ambiții internaționale — Koln, care a debutat 1969, și Basel. În ultimii cincisprezece ani, însă, târgurile internaționale de artă au proliferat, iar astăzi Lisson Gallery este prezentă, în medie, la șapte târguri pe an, expunând genuri diferite de lucrări în locuri diferite — punând accentul pe artiștii săi spanioli și latino-americani când este la ARCO, la Madrid, sau scoțând în evidență lucrări ale unor artiști americani mai puțin cunoscuți la Miami (unde Art Basel ține un târg geamăn). Numărul de vizitatori la cele două târguri combinate este atât de mare încât galeria realizează 50% din cifra sa de afaceri la aceste două evenimente.     Logsdail face distincție între galerii și ceea ce el numește cu dispreț „vânzători de artă". Cele dintâi descoperă și promovează artiști, în timp ce ultimii fac comerț cu obiecte de artă. „Lumea artei nu are reguli. Ca atare, eu atribui longevitatea galeriei mele faptului că mi-am făcut propriile reguli", îmi explică el. Mulți proprietari de galerii de succes se consideră niște rebeli. Unii sunt dealeri care preferă contactul cu artiștii — în general, aceștia au studiat artele și au renunțat la vocația inițială în momentul în care au descoperit că au talent de organizatori de expoziții. Alții sunt dealeri care se concentrează pe colecționari — ei tind să-și facă ucenicia la Sotheby's sau la Christie's și adesea debutează ei înșiși fiind colecționari. O a treia categorie lucrează cu curatori — ei studiază istoria artei și excelează în descrieri savante ale operei artiștilor lor. În orice caz, nu există nicio formare obligatorie sau vreo certificare specifică pentru a deveni galerist sau draler. Oricine își poate atribui acest titlu.     Logsdail se amuză în continuare făcând un inventar al tipurilor de colecționari mai puțin credibili. „Avem speculanții, care sunt ca dependenții de jocuri de noroc: ei studiază tendințele, citesc reviste, ascultă ce se vorbește pe stradă, au presimțiri. Noi ne plângem, dar lumea artei n-ar putea funcționa fără ei. Apoi sunt cei care pescuiesc cu plasa, cu năvodul. E ca în industria pescuitului, vin cu plase mari pentru a fi siguri că nu le scapă nimic și a putea spune după aceea: «Eu am fost acolo, am unul din asta, l-am cumpărat în 1986»". Strâmba din nas cu un aer dezgustat. În schimb, individul care „cumpără în ape adânci" sau care achiziționează multe lucrări ale aceluiași artist este adesea considerat un colecționar respectabil.” Citește mai puțin...