Dansul Natasei

Dansul Natașei. O istorie culturală a Rusiei Dansul Natașei a fost nominalizată pentru Duff Cooper Prize și Samuel Johnson Prize (2003). În 2009 a primit prestigiosul Premiu „Przeglad Wschodni” (Polonia) pentru cea mai bună carte străină despre istoria Europei de Est.
Citește tot rezumatul cărții Dansul Natasei... O cuprinzătoare istorie culturală a Rusiei, țesută din povești și personaje extraordinare, Dansul Natașei acoperă o perioadă ce se întinde de la construirea Sankt-Petersburgului, sub domnia lui Petru cel Mare, și pînă în anii regimului sovietic. Orlando Figes abordează domenii dintre cele mai diverse, de la arta populară pînă la ritualurile magice ale șamanilor asiatici, de la poezia lui Pușkin pînă la muzica lui Musorgski și Stravinski sau filmele lui Eisenstein, mobilizînd o impresionantă distribuție de artiști și aristocrați, revoluționari și exilați, preoți și libertini, tari și tirani. Titlul volumului este inspirat de o scenă simbolică din Război și pace, în care tînăra contesă aude o melodie populară și, instinctiv, începe să danseze. Pornind de la semnificația dansului Natașei, autorul explorează tensiunile dintre cultura înaltă și cultura populară, dintre componența europeană și componenta asiatică ale culturii ruse și examinează modul în care artiștii, scriitorii și gînditorii ruși au construit mitul „sufletului rus”. Un tur de forță. Superb, captivant, magistral. - Simon Sebag Montefiore Splendidă. O panoramă fascinantă a artei și vieții rusești. - The Independent Dansul Natașei are toate calitățile unei tragedii epice. - Mail on Sunday E o lectură atît de plăcută, încît ezit să scriu prea mult, de teamă să nu dezvălui surprizele cărții. - Anne Applebaum Traducere de Lucia Popovici Fragment din cartea "Dansul Natașei" de Orlando Figes "După cum știu cititorii romanului Război și pace, războiul din 1812 a fost un moment de cumpănă în cultura aristocrației ruse. A fost un război de eliberare națională de sub dominația intelectuală a francezilor - un moment în care nobili precum familiile Rostov și Bolkonski s-au chinuit să se desprindă de convențiile străine ale societății lor și au început o viață nouă, după principii rusești. Această metamorfoză nu a fost una simplă (și s-a produs mult mai lent decât în romanul lui Tolstoi, unde nobilii își redescoperă aproape peste noapte tradițiile naționale uitate). Deși vocile antifranceze deveniseră destul de puternice în primul deceniu al secolului al XIX-lea, aristocrația era cufundată încă în cultura țării cu care era în război. Saloanele din Sankt-Petersburg erau pline cu tineri admiratori ai lui Bonaparte, ca Pierre Bezuhov din Război și pace. Cel mai rafinat grup era cercul contelui Rumianțev și al lui Caulaincourt, ambasadorul francez la Sankt-Petersburg, cerc frecventat și de Helene a lui Tolstoi. „Și cum vrei să luptăm noi împotriva francezilor ? ", întreabă contele Rastopcin, guvernatorul Moscovei, în Război și pace. „Crezi că putem noi mobiliza oameni împotriva învățătorilor și idolilor noștri ? Uitați-vă la tineretul nostru, uitați-vă la cucoanele noastre. Zeii noștri sunt francezii, împărăția cerului e pentru noi Parisul." Totuși, chiar și în aceste cercuri invazia lui Napoleon era privită cu oroare, iar aversiunea lor față de tot ce era francez a constituit baza unei renașteri ruse în viață și în artă.  În climatul patriotic al anului 1812, folosirea limbii franceze nu era văzută cu ochi buni în saloanele din Sankt-Petersburg - iar pe străzi era chiar periculoasă. Romanul lui Tolstoi surprinde de minune spiritul acelei perioade, când nobilii, care fuseseră edu-cați să vorbească și să gândească în franceză, se chinuiau să poarte o conversație în limba lor maternă." Citește mai puțin...