Rezumat Idealul educational in pedagogia crestina - Cristina Benga

Idealul educațional creștin își propune, dincolo de idealurile subordonate, legate de fericirea, pacea și ordinea socială din această lume, transcenderea limitelor vieții puse de moarte prin împreună-lucrarea omului cu harul divin.
Citește tot rezumatul cărții Idealul educational in pedagogia crestina... A iubi la infinit lumea cu viața ei, fără o raportare la Creator, nu înseamnă altceva decât a iubi moartea. Creat după chipul lui Dumnezeu și în vederea asemănării cu acesta, omul a fost așezat în lume ca stăpân al creației. Drumul spre asemănarea cu Dumnezeu, un drum al libertății interioare, este parcursul pe care și-l propune orice ideal pedagogic creștin. Cărările pe care ajungem însă la Dumnezeu sunt variate, dar toate duc spre același pisc. Din punctul de vedere al pedagogiei creștine există idealuri imediate, care se referă la încercarea de a crea o lume mai bună și mai dreaptă aici, pe pământ, dar și un ideal educațional absolut, anume transcenderea morții. Prin această pedagogia creștină este o pedagogie a vieții prin excelență, o pedagogie a învierii. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Idealul educational in pedagogia crestina?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Idealul educational in pedagogia crestina și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Idealul educational in pedagogia crestina scrisă de Cristina Benga. Idealul educational in pedagogia crestina a apărut în anul 2009. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2009 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Idealul educational in pedagogia crestina este editura SOPHIA - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura SOPHIA aici. Cartea Idealul educational in pedagogia crestina face parte din categoria Carte Ortodoxa. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 310 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Idealul educational in pedagogia crestina și, de asemenea, sperăm că autorul Cristina Benga, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde