Natura umană este făcută în așa fel încât să caute. Să caute ce nu are. De aceea alergăm după persoane care nu ne vor și după lucruri care nu ne trebuie. Secretul este să te oprești și să te uiți la persoanele care te doresc și la lucrurile pe care le deții.
Citește tot rezumatul cărții Tu ai iubi un om ca tine?... Renunță la a mai alerga! Renunță, ca să poți deveni prezent!  A renunța la oameni și lucruri care nu-ți aparțin presupune, printre altele, descoperirea propriei persoane.   Ceea ce te leagă de aceste lucruri este doar atașamentul care-ți asigura o nevoie falsă de afecțiune. De ce? Pentru că tu ai nevoie de oameni și de lucruri, nicidecum de atașamente. Așa că, renunță la toată această alergătură ca să poți deveni liber.   Și nu uita un lucru: ești tratat în funcție de gradul de confort pe care-l oferi. Așa că, nu te aștepta ca oamenii din jurul tău să-ți aplaude suferințele. Fragment din cartea "Tu ai iubi un om ca tine?" de Cristi Grosaru: "DACĂ TE-AI ÎNTÂLNI CU TINE PE STRADĂ, CARE SUNT CELE MAI FRUMOASE CUVINTE PE CARE AI VREA SĂ ȚI LE SPUI?  „Viața de zi cu zi este atât de puțin importantă și se aseamănă atât! Viața interioară este greu de descris; parcă ți-ar fi rușine un pic. Este atât de dificil să vorbești despre ea... Dar, crede-mă, acesta este singurul lucru care contează pentru mine."  - Antoine de Saint-Exupery    „La o primă vedere ai dreptate, pare un nonsens să spui despre tine ceva și să crezi altceva. Cuvintele pot reprezenta pentru unii un simplu sunet sau niște simple zgomote. Însă, e irelevant ce reprezintă pentru unii sau pentru alții. E relevant ce reprezintă ele în esență. E relevant ce pot transmite ele.  Când suntem autentici, transmitem însăși esența cuvântului în cel mai pur mod posibil. Transmitem vibrația emoției. Iar emoția nu este o stare sau o senzație. Ea este un cumul. Emoția cuprinde toate stările. Se poate confunda cu bucuria, cu entuziasmul, cu tristețea sau cu anxietatea. Este precum un fluid. Curge. Că e bucurie, că e tristețe, ea curge. O simțim cu toții, îi dăm sens, căutăm motive să o fluidizăm, mai ales când e vorba de tristețe sau de depresie. O savurăm, o devorăm, iar mai apoi ne cufundăm în ea.  Cuvântul, prin emoția pe care o transmite, este poarta noastră spre lume și invers. Gândește-te cum ne simțim atunci când suntem cuprinși de o stare de bucurie, de fericire. Parcă o mare de energie ne cuprinde ființa. Pur și simplu am trăi-o. Din păcate, cu ignoranța. Am ajuns să nu ne mai bucurăm de bucurie, ne aducem aminte de ea, însă, când dispare. Când în locul ei apare tristețea. ar tristețea o trăim cu toată ființa. O ducem cu noi peste tot. O folosim în toate domeniile vieții. Dar uităm un lucru esențial. Ea nu există. Există doar neputință, există doar frustrarea, teama, furia, neîncrederea, invidia. Și, adunându-le la un loc, dăm sens ignoranței, urlând cu toată puterea că suntem triști. Ne folosim necazurile ca să ne vadă lumea lacrimile. Plângem oceane întregi de lacrimi. Nu mai știm cum să cinstim această tristețe, îi aducem ofrande, îi facem cruci, parcă e concurs. Toată lumea plânge. Și tu ești unul dintre ei." Citește mai puțin...