Mărturii și convorbiri cu părinți duhovnicești este o carte despre părinții din România și din Sfântul Munte Athos pe care i-am întâlnit între anii 1984-2012 și care m-au binecuvântat și îndrumat duhovnicește.
Acești Părinți cu viața sfântă, s-au mistuit pe sine în urcușul induhovnicirii, învingându-și limitele, transfigurându-le, unindu-se duhovnicește cu Dumnezeu și luminând prin candela făpturii lor, până departe, spre ungherele întunecate ale țării. Unii dintre ei au ars nemistuit, asemenea Rugului Aprins, jertfindu-se pentru mântuirea noastră, mărturisind ortodoxia cu cuvântul și cu fapta, cu ani grei de prigoană și temniță comunistă. Nici moartea, necruțătoare și neiertătoare trimisă de prigonitori, nu s-a putut apropia de Sfințiile lor, decât atunci când a hotărât Dumnezeu să-i cheme la viața cea veșnică. Să ne ajute și să ne întărească Preaputernicul Dumnezeu să le urmăm prin cuvânt și fapte și să avem binecuvântarea lor.
