La doi ani de la apariția primului volum, dedicat Teoriei generale a dreptului fiscal, continuăm demersul nostru de a publica un tratat complet de drept fiscal cu acest al doilea volum – Drept fiscal al Uniunii Europene, beneficiind de contribuția esențială a unei personalități marcante a dreptului fiscal internațional și a unui mare prieten al României – dl.
Prof. univ. dr. dr. h.c. Jacques Malherbe, profesor emerit la Universitatea din Louvain și visiting profesor la mașterul de drept fiscal al Facultății de Drept a Universității din București. Prin acest volum ne-am propus să prezentăm cititorilor români o imagine de ansamblu asupra dreptului european în materia impozitelor indirecte și a impozitelor directe, primele capitole fiind dedicate clarificării relațiilor și conflictului pozitiv de competență dintre dreptul fiscal internațional, dreptul fiscal al Uniunii Europene și dreptul fiscal intern, precum și prezentării surselor dreptului fiscal al Uniunii Europene și a principalelor instituții europene cu atribuții în materia dreptului fiscal. Reglementările de drept material sunt analizate începând cu impozitele indirecte, în special taxa pe valoarea adăugată și accize, materii în care s-a realizat deja un grad de armonizare foarte ridicat. Am abordat apoi impozitele directe, în două părți distincte: 1. armonizarea negativă, rezultată în urma deciziilor C.J.U.E., care a analizat dreptul fiscal intern al diferitelor state membre din perspectiva compatibilității acestuia cu libertățile garantate de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și 2. armonizarea pozitivă, adică rezultatul directivelor transpuse în dreptul intern al statelor membre și care privesc atât aspecte de drept material, cât și aspecte procedurale. În final, prezentăm și reglementările de prohibire sau de limitare a ajutorului de stat în domeniul fiscal, analizate în raport cu măsurile luate de către statele membre în acest domeniu. Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit la publicarea acestei lucrări, în special Camerei Consultanților Fiscali din România, precum și colegilor noștri avocați de la Leaua & Asociații. Prof. univ. dr. Radu Bufan
