Eliza si monstrii ei

În lumea reală, Eliza, o față de 18 ani, este timidă, ciudată și lipsită de prieteni. Online este LadyConstellation, creatoarea anonimă a Monstrous Sea, un webcomic extrem de popular, cu milioane de followers și de fani în întreaga lume.
Citește tot rezumatul cărții Eliza si monstrii ei... Eliza nu-și închipuie că ar putea vreodată să îndrăgească lumea reală așa cum o iubește pe cea online și nu simte nicio dorința să încerce.   Apoi Wallace Warland, cel mai mare scriitor de fanfiction pentru Monstrous Sea, se transferă la școala ei. Wallace crede că Eliza este un fân ca oricare altul și, pe măsură ce băiatul o scoate din carapacea ei, fata începe să se întrebe dacă nu cumva viața offline merită o șansă. Dar, când secretul Elizei este împărtășit din greșeală cu restul lumii, tot ce a construit – povestea ei, relația ei cu Wallace, până și propria sănătate mintală – începe să se năruiască. Francesca Zappia analizează lupta complicată dusă de Eliza cu anxietatea și depresia. O poveste în care sunt presărate ilustrațiile detaliate din webcomicul Elizei, desenate de Zappia însăși. O celebrare plină de patimă a fandomului online. - Booklist   Această carte, spusă printr-o serie de scrisori, mesaje pe internet, benzi desenate și proză, se axează pe problematica relațiilor și a identității de sine. Va rezona cu viețile adolescenților care scriu, care creează arta și care iubesc fandomul. O carte care nu trebuie să lipsească din nicio colecție YA, mai ales din cele care vorbesc despre cultura geek. - School Library Journal   Zappia inserează în secțiunile de proză desene din Monstrous Sea și discuții online... Scriitoarea analizează în profunzime felul în care fandomurile pot să înăbușe personalitatea creatorilor în jurul cărora sunt create... O lectură fascinantă despre labirinturile imaginației și despre plăcerile simple ale vieții de zi cu zi. - Shelf Awareness Fragment din carte: "Wallace înțelege multe lucruri. Înțelege că pizza cu crusta umplută trebuie mâncată până la crustă, apoi crustă ar trebui desfăcută și mâncată și brânză dinăuntru făcută bulgărași și savurată la urmă, drept cireașă de pe tort. Înțelege că treningul e infinit mai cool decât orice alt tip de îmbrăcăminte. Înțelege că a comunica e ceva mult mai simplu dacă între tine și cel cu care stai de vorbă se afla un ecran ori chiar și numai o bucată de hârtie. Prima jumătate din noiembrie s-a dus înainte să-mi dau seama. În fiecare zi mă trezesc și trăiesc ciudatul sentiment de a vrea să mă duc la școală. Acum, dimineața, stau mai mult în fața dulapului meu nu pentru că mi-e greu să-mi târâi picioarele și să-mi încep ziua, ci pentru că acolo mă așteaptă Wallace și-mi place să stau cu el, în picioare, acolo pe hol, mai mult decât să mă duc la ora de dirigenție. Câteodată mă duc la dulapul lui și stăm acolo o vreme. Nu vorbim, pentru că sunt prea mulți oameni în jur și Wallace nu suportă să scrie pe suprafețe verticale. În timpul orelor, mă dedic total schițelor pentru paginile din Monstrous Sea, pe care le finalizez în orele de dinainte și de după prânz, ascunzându-le la fundul rucsacului, să nu le găsească Wallace. Nu că m-aș gândi vreodată c-ar cotrobăi prin lucrurile mele. Nu cred așa ceva. Dar s-ar putea întâmpla să mi se deschidă caietul de desen din greșeală sau imbecilul de Travis Stone și-ar putea face apariția și le-ar putea lua și răspândi peste tot, să le vadă toată școala. La prânz stau cu Wallace - dacă e cald, în curte, dar, de obicei, la una dintre mesele din cantină iar el îmi dă noi capitole transcrise din Monstrous Sea când sunt gata, pe care eu le devorez, ca o bestie flamandă ce sunt, și el zâmbește. Wallace înțelege. Wallace înțelege ce înseamnă să creezi ceva. Ți se întâmplă vreodată să ai o idee pentru o poveste ori pentru un personaj sau chiar un simplu dialog ori ceva de genul și deodată toată lumea pare mai senină? Ca și cum totul se deschide și totul are sens? Are privirea ațintită la un vraf de hârtii - ultimul capitol transcris din Monstrous Sea. Suntem lângă terenul de tenis, în spatele liceului. Frunzele dansează peste terenurile goale în vântul înghețat. I-am zis mamei că-i iau eu pe Sully și pe Church de la școală., ca să am o scuză să mai rămân cu Wallace. Stăm la capetele băncii, cu fața unul la celălalt.  - Cred că asta se numește epifanie. Te deschide și lăsă lumina să intre. Ridică privirea din foi și-mi zâmbește. — - Dap. Exact. Are gropițe. Doamne sfinte, gropițe! " Citește mai puțin...