Să ne împrietenim cu noi înșine. Exerciții de meditație pentru copii. Desene de colorat - Caroline Sherwood Respectarea copilului ca ființă inteligentă, încurajarea lui, sprijinul permanent oferit copilului și comunicarea cu el, precum și analizarea situațiilor ce au importanță pentru copil și nu evitarea sau ignorarea lor, sunt poate cele mai bune sfaturi pentru părinți. Să ne împrietenim cu noi înșine – o carte pentru copii, părinți, educatori și profesori.
Concepută pentru a servi dezvoltării plenare a copilului, cartea conține 20 de exerciții ce urmăresc scopuri evidențiate la începutul fiecărui exercițiu. Activitățile suplimentare de la finalul exercițiilor lărgesc aria de înțelegere, aprofundare și aplicare a obiectivelor enunțate, punând accentul pe comunicare - atât comunicarea dintre elev și profesor, cât și cea între elevi, încurajându-se astfel și lucrul în echipă. Prin cartea sa, Caroline Sherwood oferă valoroase servicii copiilor, sprijinind astfel trecerea lor prin furtuna adolescenței într-o corabie construită încă din copilărie: meditația. - Dan Millman, autor al cărților Calea luptătorului pașnic și The Laws of Spirit: A Tale of Transformation Caroline Sherwood oferă minunate posibilități punând la dispoziție contexte experiențiale care facilitează descoperirea libertății. Meditația este un cuvânt care are multe înțelesuri în funcție de tradiție, dar oricare ar fi tradiția, tema fundamentală este descoperirea libertății. Este greu să învățăm copiii despre natura libertății pentru că, de cele mai multe ori, le impunem propriile noastre versiuni despre libertate. Singura cale pentru a descoperi libertatea este cea personală și directă, iar această carte este o cheie spre o atare descoperire. - Ngak’chang Rinpoche, autor al cărții Roaring Silence: Discovering the Mind of Dzogchen A ne împrieteni cu toate acestea este cale de o viață și calea vieții. Norocoși dacă începem de mici. Norocoși dacă un părinte și un educator știu, din ei înșiși, valoare unică a privirii în interior și ne învață măcar câte un exercițiu din această carte. Este un eveniment faptul că acum vezi aceste cuvinte și ai această carte – un eveniment precum faptul că ești ... prieten și dușman al tău, precum faptul că vezi întreaga lume după cum ești. - Matei Georgescu, profesor, doctor în psihanaliză și filosofie, psihanalist, director al Romanian Journal of Psychoanalysis
