Meditații sud-americane. Opere complete 4 - Hermann Keyserling Nu cred că vreun filosof a mai adunat atâtea probleme în unul și același volum. Știu că voi ieși din această lectură conștient și îmbătat în același timp.
Le urez compatrioților mei să găsească în ea cu ce să-și hrănească aripile sufletului, cum spunea Platon. - Abatele Mugnier Meditațiile, această carte cu adevărat radioasă, care a luat naștere în regiunea aceea în care limitele muzicii, ale poeziei și ale filosofiei se amestecă între ele... Călătoria lui 1-a condus pe Keyserling printr-un continent, dar în același timp prin cosmosul sufletului omenesc. Este o lume așa cum o vede știință, și este totodată un univers dantesc. Ultimele două capitole sunt un coral final care reia toate motivele și le integrează ordinii supreme, cea a luminii. Coralul acesta îl transportă pe cititor, căci este un imn al bucuriei. - Max Rychner Incontestabil, Keyserling atinge o sferă a Spiritului pe care Goethe a încercat s-o cucerească în al doilea Faust. După părerea mea, Meditațiile sunt una din cele mai convingătoare mărturii ale prefacerii și renașterii spirituale a epocii noastre. - Carl-Gustav Jung
