Sufismul adoptat de Inayat Khan drept cale de realizare spirituală pentru sine și pentru ceilalți poate fi definit prin următoarele trăsături: 1 Este un sufism universal. Învățătura lui este, prin urmare, trans‑confesională, nu privilegiază nicio religie și nu consideră necesară convertirea la o altă religie sau credință decât cea pe care omul deja o are.
2 Este un sufism care nu ține exclusiv de partea mistică a dezvoltării omului, ci pune accentul pe dezvoltarea armonioasă a tuturor posibilităților și a tuturor aspectelor vieții sale personale și sociale; totuși, această dezvoltare este centrată pe viața sa spirituală. 3 Învățătura sa respectă toate opiniile și apartenențele religioase, însă ea tinde să dezvolte religia iubirii. Aceasta constă în „a‑L vedea Pe Dumnezeu în inima omului”, atât în propria sa inimă cât și în inima celorlalți. A înțelege și a respecta simțămintele semenului tău este primul pas pe această cale. „Harul este pentru orice suflet, căci orice suflet, oricare ar fi religia sau credința sa, aparține lui Dumnezeu” „Dumnezeul misticului se găsește în inima lui; adevărul misticului este dincolo de cuvinte. Oamenii polemizează și se ceartă pentru lucruri fără importanță, dar mistica nu este un subiect de polemică.” - Inayat Khan
