Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absente a cuvântului. Urmele acelei tăceri inițiale le caut însă în zadar în amintire. N-am putut niciodată să-mi lămuresc, suficient de convingător pentru mine însumi, strania mea detașare de logos în cei dintâi patru ani ai copilăriei.
Cu atât mai puțin acel sentiment de rușinare ce m-a copleșit, când, constrâns de împrejurări și de stăruințele ce nu mă cruțau ale Mamei, am ridicat mâna peste ochi, ca să-mi iau în folosință cuvintele. Cuvintele îmi erau știute toate, dar în mijlocul lor eram încercat de sfieli, ca și cum m-aș fi împotrivit să iau în primire chiar păcatul originar al neamului omenesc.
